Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul NATO s-a scris la Bucureşti

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 4 aprilie 2008 ·

NATO continuă să se extindă prin aderarea Croaţiei şi Albaniei, după aproape 20 de ani de la căderea comunismului în Europa. Liderii celor 26 de state membre ale Pactului Atlanticului de Nord (NATO), reuniţi la Bucureşti, au lansat joi cel de-al şaselea val de extindere, prin invitarea Croaţiei şi Albaniei să se alăture organizaţiei militare. Anunţul a fost făcut de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer. În mai puţin de un an, cele două ţări vor ridica la 28 numărul statelor membre ale Alianţei. La rândul lor, Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina au fost invitate să înceapă un dialog susţinut cu NATO în vederea aderării. Macedonia, mărul discordieiPotrivit oficialilor NATO, şi Macedonia a îndeplinit criteriile tehnice pentru aderare, în aceeaşi măsură ca Albania şi Croaţia. Cu toate acestea, Macedonia nu a primit la summit invitaţia de aderare, din cauza disputei politice pe care o are cu Grecia. Macedonia are aceeaşi denumire cu o provincie din nordul Greciei. Membră a NATO din 1952, Grecia a decis să respingă prin veto invitaţia de aderare adresată Macedoniei, în cazul în care fosta republică iugoslavă nu-şi schimbă numele. Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a menţionat ieri că invitaţia de aderare va fi înmânată autorităţilor de la Skopje „cât se poate de repede, de îndată ce va fi găsită o soluţie acceptabilă“. O asemenea poziţie a avut menirea de a evita ieri un adevărat scandal diplomatic, după ce delegaţia Macedoniei lăsase să se înţeleagă că pleacă de la summit, ba chiar că îşi retrage cererea de aderare la NATO, nemaifiind interesată să facă parte din Alianţă. În cadrul ONU, membrii s-au străduit să rezolve problema, dar Alianţa a observat că nu s-a înregistrat un rezultat de succes. „Nu există un termen-limită pentru Macedonia, dar încurajăm soluţionarea cât mai rapidă a problemei“, a menţionat secretarul general al NATO. Putin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum 35 minute
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 2 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 11 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 4 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 6 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°