Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu îl acuză pe ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, că recurge la divesiuni în privinţa aşa-zisei desecretizări a contractului Bechtel. Sursa: AGERPRES
După ce Șova a declarat că nu a putut face public contractul pentru că nu mai găsește originalul prin minister, Boagiu îi indică unde să caute. "Conform legii, contractul original Bechtel este la Serviciul Probleme Speciale, etaj 2, camera 58", spune aceasta într-un comunicat de presă.
Prim-vicepreședintele PDL nu crede, de fapt, în motivul invocat de Șova. "Este inadmisibil ca un ministru al Guvernului României să ne prostească în continuu pe toţi cu declaratii de genul "nu am reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală a contractului semnat". Adevărata intenţie a lui Dan Şova este de a ascunde contractul iniţial pentru a-l proteja pe Adrian Năstase, dar şi pentru a-şi proteja afacerile şi familia", apreciază Boagiu.
Aceasta îl acuză pe ministru că recurge la divesiuni pentru a abate atenția de la două probleme importante: că nu a desecretizat contractul iniţial cu Bechtel, semnat de Adrian Năstase în 2003, și nici contractele încheiate şi comisioanele încasate de firmele de avocaţi ale familiei Şova în relația cu Bechtel.
"Dan Şova are obligaţia, cel puţin morală, să spună câţi bani au încasat pe contractele de avocatură cu Bechtel şi CNADNR şi să ne spună şi cât de "cinstit" au negociat el şi familia lui, în calitate de avocaţi, pentru statul român", mai cere Anca Boagiu.
CITIȚI ȘI: EXCLUSIV. Omul care a semnat contractul Bechtel din partea României: „Contractul desecretizat, o compilație. ORIGINALUL a dispărut”