Consilierul local Sorin Iordache şi-a dat demisia în şedinţa de ieri a legislativului municipal, pentru a-i scuti pe colegi să voteze în favoarea excluderii sale. Consiliul Local Municipal Craiova urma să decidă prin vot în privinţa încetării de drept a mandatului de consilier local al lui Iordache, după ce acesta a fost exclus din PSD, în vara anului trecut, pentru că a cochetat cu altă formaţiune politică - UNPR. Iordache a contestat această decizie, însă apelurile sale au fost respinse de forurile PSD.
Luând ieri cuvântul în faţa colegilor consilieri, Sorin Iordache le-a spus: „După 12 ani de activitate politică social-democrată, îmi este dat să trăiesc azi (joi - n.r.) cel mai penibil moment din cariera mea politică. Foştii mei colegi de partid, membri ai consiliului local, ar fi puşi într-o situaţie delicată, trebuind să voteze împotriva mea. Pentru a evita o asemenea situaţie, rog consiliul local să ia act de demisia mea“. În această situaţie, legislativul municipal l-a validat în locul său pe următorul pe lista de supleanţi ai PSD - Ion Lupulescu.
Iordache - odinioară chiar viceprimar al Craiovei - nu rămâne însă pe drumuri. El ocupă în prezent funcţia de şef al Serviciului Investiţii la Regia de Termoficare, iar viceprimarul Mărinică Dincă i-a dat ieri de înţeles, chiar în şedinţa de consiliu, că ar putea urca în ierarhia acestei instituţii.
„Dacă pesediştii v-au spus «Te iubim, dar te părăsim», eu o să vă spun «Te iubim, dar rămânem cu tine»“, i-a declarat ieri Dincă fostului pesedist Iordache, în spiritul zilei de Dragobete, spunându-i că „o să-i dăm credit pentru că această instituţie (Regia de Termoficare - n.r.) trebuie să profite de profesionalismul său“ şi asigurându-l că „va avea şi pârghiile necesare“, lăsând astfel multora impresia că i-ar putea lua locul directorului Tatian Tudorache. Consilierul local Sorin Iordache şi-a dat demisi