Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voinea a pierdut procesul cu Traian Băsescu

Publicat in Romania Libera, joi 20 mai 2010 ·

Decizia nu este definitivă, Voinea putând face recurs.

Pe 29 mai 2009, Dan Voinea a dat în judecată Administraţia Prezidenţială şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), solicitând judecătorilor să anuleze decretul semnat pe 25 mai 2009 de preşedintele Traian Băsescu, prin care a fost eliberat din funcţie, în vederea pensionării, potrivit Agerpres.

Anterior, pe 31 martie 2009, şeful statului a semnat decretul privind trecerea în rezervă a generalului maior cu două stele Dan Voinea din Ministerul Apărării Naţionale.

Decizia şefului statului a fost luată, după ce Secţia pentru procurori a CSM a avizat favorabil, pe 12 martie 2009, cererea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, de revocare a generalului maior magistrat Dan Voinea din funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare, ca urmare a deficienţelor constatate de inspectorii în activitatea acestuia.

Revocarea lui Dan Voinea s-a făcut la solicitarea procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, care a găsit nereguli în instrumentarea dosarelor Revoluţiei şi Mineriadelor.

"Ştiţi cum se începea urmărirea penală în dosarele astea? Pe hârtii fără antet, scrise de mână, fără încadrare juridică, trecute nişte nume, 10-20 de nume, dintre care 10 sau 15 persoane decedate. (...) Deci, începeri de urmărire penală, scrise de mână, neînregistrate nicăieri. (...) Deşi era începută urmărirea penală pe o astfel de hârtie, persoanele erau audiate ca martori", spunea la vremea respectivă Kovesi.

"În 19 ani nu s-a lămurit, din punct de vedere juridic, situaţia acestor dosare, nu s-a ajuns la o condamnare. Responsabilitatea nu cade doar pe umerii unui anumit procuror, ci pe umerii celor care în aceşti 19 ani au instrumentat dosarele, pe umerii şefilor care ne-au verificat, pe umerii celor care nu au avut curajul să-şi asume răspunderea unei soluţii, iar în ceea ce priveşte acest

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 46 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 4 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°