În cursul unui studiu, sociologul Stéphane Béaud a întrebat un eşantion de studenţi cîţi muncitori mai există în Franţa; "300.000", au răspuns aceştia... De fapt, sînt peste 7 milioane. Pionier al sociologiei proletare, fondator - în 1972 - al LERSCO (Laboratoire d'étude et de recherche sur la condition ouvrière), Michel Verret explică: "Nu-i vezi nicăieri! Potrivit unor studii, în 2000 existau 7,2 milioane de muncitori - faţă de 8 milioane în 1975 - şi 7,7 milioane de funcţionari" (adică un total de 15 milioane din ceea ce Verret numeşte "salariaţi executanţi"). Dacă la aceştia se adaugă intermediarii şi cadrele superioare, se ajunge la cifra de 23 de milioane de salariaţi. Alături de aceştia mai există 1 milion de patroni şi 2,3 milioane de independenţi, comercianţi, agricultori şi profesiuni liberale. "În vizibilitatea socială - continuă Verret -, domină doar aceste 3,3 milioane de persoane..." Revista Les Inrockuptibles a publicat, recent, un interviu cu Michel Verret, din care am extras comentariile ce urmează.
"Majoritatea muncitorilor
este absenteistă" "Muncitorii au ocupat multă vreme scena politică prin partidele comunist şi socialist. Dar am asistat cu toţii, pe de o parte, la prăbuşirea comunismului în bazele sale internaţionale şi, pe de altă parte, la un declin al social-democraţiilor care şi-au propus să regularizeze capitalul şi protecţia socială. Este interesant de observat că aceste două modele - cel sovietic şi cel suedez - s-au prăbuşit împreună, în acelaşi moment istoric! Baza lor ideologică (şi, în parte, socială) comună era clasa muncitoare. Or, această clasă nu se mai găseşte pe scena politică pentru că, pur şi simplu, nu mai are nici un rol de jucat pe această scenă. Dar ea a rămas, totuşi, undeva... Este «clasa muncitoare» o construcţie politică datată istoric? Aşa s-ar părea. Noi am trăit multă vreme într-o legendă: muncito
