Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va fi promovată outdoor şi în presa din ţară şi străinătate cu peste 25 milioane de euro

Publicat in Gandul, marți 24 decembrie 2013 ·

Campania de promovare a turismului românesc în intervalul 2014-2015 va include reclame outdoor, precum şi în media din ţară şi străinătate şi va costa peste 25 de milioane de euro, a declarat agenţiei MEDIAFAX Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

Astfel, ANT organizează licitaţii în valoare totală de 18-19 milioane de euro pentru promovarea turismului românesc pe televiziuni şi în presa scrisă din SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi România.

Acestora li se vor adăuga campanii outdoor pe pieţele respective, plus alte destinaţii, considerate de ANT "de oportunitate", respectiv Israel, Polonia, Turcia, Rusia, Austria şi Republica Moldova.

În plus, vor fi lansate campanii de promovare online pe aceste pieţe, pentru care nu s-a stabilit încă un buget.

"Aceste campanii de promovare urmăresc creşterea notorietăţii turismului românesc şi a brandului României. Toată campania va fi susţinută din fonduri europene şi va depăşi 25 de milioane de euro, la care se vor adăuga şi sumele alocate pentru online", a mai spus Filipescu.

Licitaţiile pentru promovarea pe canale tv şi presă scrisă beneficiază de un buget, fără TVA, de 11,3 milioane de lei pentru SUA, 13,6 milioane de lei pentru Franţa, 17 milioane de lei pentru Germania, 16,6 milioane de lei pentru România, 13,6 milioane de lei pentru Italia şi 12,5 milioane de lei pentru Marea Britanie.

Anul trecut au venit în Romania, potrivit Institutului Naţional de Statistică, aproximativ 1,6 milioane de turişti străini, în creştere cu 9,1%. În primele zece luni ale anului în curs, numărul turiştilor străini a fost de aproape 1,5 milioane, cu 3,3% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Campania de promovare a turismului românesc în intervalul 2014-2015 va include reclame outdoor, precum şi în media din ţară şi străinăta

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 15 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 53 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 6 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°