… iar asta desi nu sunt nici macar pe departe un fan a ceea ce se numeste in literatura de specialitate “game theory”/teoria jocului, cu atat mai putin in politica. Imi aminteste intotdeauna de Mihai Constantinescu cu al sau cantecel de-odinioara “cu creionul, pe hartie/o papusa-am desenat” (daca si-l mai aminteste cineva). « Pe hartie » poti construi scenarii extrem de logice, poti nascoci « jocuri » extrem de nastrusnice – « dilema prizonierului » fiind cel mai clasic exemplu. In realitate, insa, aceste jocuri au de-obicei tot atata relevanta cat ar avea in carne si oase o papusa desenata cu creionul pe hartie : nu se ridica la inaltimea asteptarilor, nici asteptarile la inaltimea papusii, oricat de maiastru artistul. O recunoaste pana si cantaretul, doua versuri mai incolo : « Ce pacat, nu are grai/Sa vorbeasca ea cu tine ». Sarim peste versurile stupide care se bat cap in cap ca si idealurile Revolutiei Franceze (papusa cu pricina e cand desenata, cand construita din hartie, iar Mihai Constantinescu o canta de-obicei inconjurat de « papusi » din carne, oase si cateva silicoane). Ajungem direct la Edmund Burke, tatal si mama conservatorismului modern, care spunea ca nu poti aplica teorii abstracte peste o realitate vie, fara riscul de o schilodi daca nu omori de-a binelea. Cateva revolutii mai tarziu, unii au inteles mesajul. Altii scriu in continuare la CriticAtac si InLinie Dreapta. Acestea fiind zise, mai exista si cazurile Pinocchio, in care o papusa de lemn prinde viata si merge voioasa la scoala. In aceste cazuri – si doar in acestea – game theory se poate dovedi folositoarepentru intelegerea realitatii. O simplifica, ce-I drept (la urma urmelor vorbim doar de-o papusa), dar ofera ceea ce, in limbaj de specialitate, s-ar putea numi “putere de explicare” (“explanatory power”). Vorba italianului: “se non è vero, è ben trovato” (in traducere libera,