Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu i-a scris lui Olteanu, nemultumit ca se intarzie procedura la Mitrea si Nastase

Publicat in Romania Libera, miercuri 25 iunie 2008 ·

Presedintele Basescu i-a transmis presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, nemultumirea sa fata de faptul ca, prin votul de marti, deputatii intarzie "nepermis de mult" procedura de avizare a inceperii urmaririi penale a lui Mitrea si Nastase, au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale.

Potrivit surselor citate, seful statului i-a scris, miercuri dimineata, o scrisoare lui Bogdan Olteanu, prin care si-a exprimat nemultumirea fata de faptul ca, prin votul de marti, care a fost anulat din lipsa de cvorum, Camera Deputatilor intarzie "nepermis de mult" procedura de avizare a inceperii urmaririi penale a lui Miron Mitrea si Adrian Nastase.

Traian Basescu si-a exprimat nemultumirea pentru ca "dosarele celor doi fosti ministri Mitrea si Nastase nu pot face obiectul urmaririi penale, asa cum se solicita de catre procurorii Ministerului Public, deoarece Camera Deputatilor intarzie nepermis de mult procedura de avizare", au precizat aceleasi surse.

"Presedintele este nemultumit ca, prin votul de ieri (marti - n.r.), parlamentarii fosti si actuali ministri au privilegii si sunt mai presus de lege", au mai declarat sursele citate.

Mai mult, Basescu a atras atentia ca "Parlamentul nu trebuie sa se substituie Justitiei". El solicita Parlamentului sa gaseasca cele mai rapide cai pentru a permite autoritatilor judecatoresti sa-si desfasoare activitatea.

Camera Deputatilor nu a avut cvorum, marti, la votul asupra cererilor de incepere a urmaririi penale a lui Adrian Nastase si Miron Mitrea, exprimandu-si votul doar 208 deputati.

Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, anuntase anterior votului ca pentru a se intruni cvorumul era necesara prezenta a 220 de deputati.

Votul Camerei Deputatilor in cazurile lui Adrian Nastase si Miron Mitrea ar putea fi reluat in toamna sau intr-o eventuala

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 52 minute
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum 54 minute
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 9 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 8 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°