Lipsa acitivităţii comisiilor de specialitate din domeniu au dus la situaţia îngrijorătoare în care se află sistemul sanitar din România în ceea ce priveşte existenţa anumitor medicamente în spitale, a spus ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
În acest moment, ministerul Sănătăţii are cunoştinţă de lipsa medicamentelor doar pentru afecţiunile oncologice, însă situaţia din spitale este mult mai gravă.
Ţinând cont de aceste lucruri, ministrul Sănătăţii a spus că s-a ajuns în situţia actuală din cauza lipsei de activitate a reprezentanţilor comisiilor de specialitate.
„Cei din comisii trebuie să semnaleze lipsa medicamentelor. Dacă până acum au dormit, ei trebuie treziţi să facă treabă", a declarat Vasile Cepoi în cursul zilei de azi.
Control în spitale
Mai mult, ministerul Sănătăţii demarează astăzi o amplă acţiune de verificare a unităţilor sanitare cu paturi. Acţiunea se va desfăşura în mai multe etape şi va viza atât unităţile sanitare subordonate ministerului Sănătăţii, cât şi cele aflate în subordinea autorităţilor locale.
„O primă etapă o reprezintă verificarea spitalelor de urgenţă judeţene şi din municipiul Bucureşti. Este vorba despre 52 de unităţi. Vor urma alte unităţi din subordinea ministerului Sănătăţii şi unităţi sanitare stabilite şi propuse de către direcţiile de sănătate publică în funcţie de ponderea pe care aceastea o au în acordarea de asistenţă medicală de spital", a declarat Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii.
Acţiunea de control demarată astăzi are ca scop identificarea nivelului de acoperire cu medicamente şi materiale sanitare din spitale, dar şi evaluarea situaţiei financiare a unităţilor sanitare.
Spitalele vor avea obligaţia să prezinte, transparent, modul în care cheltuie banul public şi să afişeze pe site-urile proprii bugetele de venituri şi cheltuieli. @N