Deşi am renunţat la fumat în urmă cu jumătate de veac şi am întâmpinat cu satisfacţie obligaţia impusă producătorilor de a avertiza pe ambalajul ţigărilor asupra efectului dăunător al acestora, nu am ocolit Muzeul Tutunului din Viena, pentru ineditul exponatelor. De altfel, paleta muzeelor vieneze care ies din sfera celor „clasice“ este largă. Printre ele se numără muzeele mobilei de stil, al limbii esperanto, al tramvaielor, al circului, al teatrului, al potcoavelor şi harnaşamentului ş.a. Muzeul Tutunului din Viena se află pe Mariahilferstrasse, strada cea mai animată şi axa comercială a capitalei Austriei. Piatra fundamentală s-a pus în anul 1873, cu ocazia Expoziţiei Mondiale. Istoria tutunului este povestită prin sute de documente scrise, fotografii, grafice, articole de fumat, montaje, lucrări de artă. Ce poate afla un vizitator grăbit din aceste exponate? Originar din America, tutunul era din timpuri vechi fumat sub forma unei foi răsucite, prizat pe nas ca praf de tutun sau masticat, folosit ca leac contra unor boli, dar şi în ritualuri religioase. În America Spaniolă, ţigările de foi din frunze rulate au căpătat numele de „segars“ sau „cigarras“. După descoperirea Americii, tutunul s-a răspândit pe celelalte continente. Europenii, după primirea „cadoului american“, au prizat iniţial tutunul, apoi l-au fumat în pipă şi ca ţigări de foi. Ţigaretele s-au extins de-abia pe la Publicitate jumătatea secolului al XIX-lea. Masticatul tutunului s-a practicat de către marinari în Anglia şi în nordul Europei şi cu timpul în restul ţărilor. Primul oraş european în care au pătruns ţigările de foi a fost Sevilla. A trecut timp îndelungat până ce arta fabricării acestora să depăşească Pirineii. În 1779, germanul Peter Wendler a obţinut dreptul exclusiv de a produce prin presare, în fabrica sa de la Roma, „bastoni di tabacco“. Interesant că fabricantul a sosi