de diferite asociaţii creştine. După aproape o săptămână de atacuri reciproce prin intermediul mass-media sau al instanţelor judecătoreşti, sâmbătă a fost ziua confruntării directe. de diferite asociaţii creştine. După aproape o săptămână de atacuri reciproce prin intermediul mass-media sau al instanţelor judecătoreşti, sâmbătă a fost ziua confruntării directe. Finalul a fost "încununat" de câţiva "soldaţi" răniţi, alţii, arestaţi, pagube materiale şi un "steguleţ roşu" la capitolul civilizaţie.
"Dacă mai trăia Căpitanul, ăştia nu mai existau!"
Ziua a început cu un marş al Fundaţiei Creştine "Noua Dreaptă", împotriva homosexualilor. Cei aproape 400 de participanţi au reprezentat o alăturare interesantă între oameni ai bisericii, câţiva bătrânei revoltaţi de "tupeul neoamenilor de homosexuali" şi mai mulţi tineri legionari care, în loc de icoanele aduse de măicuţe, au fluturat portretul lui Corneliu Zelea Codreanu şi chiar al mareşalului Ion Antonescu. Marşul a pornit la ora 11 din faţa Patriarhiei şi s-a încheiat tot acolo, pe la ora 13, după ce a trecut prin Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii şi Piaţa Revoluţiei. Pe drum, autointitulaţii "Rezistenţa naţională" au recitat psalmi, au scandat împotriva homosexualilor, s-au jurat că se apropie sfârşitul lumii şi au "votat" împotriva "valorilor europene" degenerate pe care le promovează unii. "Dacă mai trăia Căpitanul (C.Z. Codreanu - n.n.), oamenii ăştia n-ar mai fi existat. El s-ar fi ocupat şi ar fi făcut în aşa fel încât să nu fim nevoiţi să trăim lângă aşa o mizerie umană", spunea un tânăr care purta un steag verde cu însemnele noii drepte, în timp ce marşul era completat de "forţe proaspete" venite din partea Partidului Conservator. După ce au terminat ce aveau de spus, protestatarii s-au împrăştiat, în linişte, fără să dea de înţeles că vor reveni pentru parada homosexualilor.
"