Ca şi în cazul structurii etnice, calitatea informaţiilor furnizate de recensământul din 2011 despre structura confesională este inferioară celor anterioare, datorită ponderii exagerat de mari a persoanelor pentru care lipseşte informaţia respectivă, drept consecinţă a faptului că 1,18 milioane de persoane au fost recenzate „indirect“ (nu au fost vizitate de către recenzori în perioada de recenzare).

Din datele prezentate rezultă că acestora li s-au adăugat cam 80.000 de persoane care au refuzat să‑şi declare apartenenţa religioasă; în final, 6,3% din populaţia stabilă figurează la rubrica „informaţie nedisponibilă“, ceea ce reprezintă un grad de aproximare considerabil.

Dacă facem abstracţie de aceas-tă caracteristică a recensământului din 2011, am putea avea impresia că ponderea creştinilor ortodocşi ar fi scăzut, de la 86,8% (în 2002) la 81,0%. Dacă însă ne raportăm la numărul celor care şi-au declarat apartenenţa, obţinem o proporţie de 86,5%, foarte apropiată de cea înregistrată în urmă cu zece ani. Scăderea în cifre absolute a credincioşilor ortodocşi (de 2,5 milioane) se datorează în cea mai mare parte scăderii generale a populaţiei României.

Celelalte culte au scăzut şi ele în cifre absolute, dar şi-au menţinut, în linii mari, ponderile deţinute în 2002, cu mici excepţii. Singura creştere se înregistrează în dreptul religiei penticostale, care a crescut atât în cifre absolute, cât şi ca pondere.

Cea mai importantă scădere, de peste 40.000 de persoane, o înregistrează biserica greco-catolică. Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în judeţele Alba (unde greco-catolicii au scăzut de la 3,6% la 2,6% din populaţie) şi Cluj (de la 4,3% la 3,4%).

Episcopul greco-catolic de Oradea a contestat rezultatele acestui recensământ. Dintre argumentele prezentate, mi se pare consistent cel referitor la diferenţa dintre datele provizorii