A început fotbalul o dată cu fratele său Eugen, dar nu a ajuns niciodată să facă performanţă. I-a plăcut viaţa, după cum recunoaşte chiar el, şi a renunţat la sport la 21 de ani. Acum este antrenor la copii şi juniori. Pentru Alin Trică, fotbalul înseamnă totul. A fost ca o moştenire de familie. Însă nu a atins celebritatea, aşa cum s-a întâmplat în cazul fratelui său mai mic Eugen. „El a fost mai serios, eu mai delăsător. Asta a făcut diferenţa“, recunoaşte Alin.
La fotbal au ajuns împreună, duşi de tatăl lor. „ De mici am bătut mingea pe maidan. Spărgeam geamurile prin cartier, motiv pentru care tata, care a jucat şi el fotbal, a găsit repede o soluţie să scape de grija noastră. Ne-a luat de mână şi ne-a dus la fotbal, să jucăm în mod organizat. Eu aveam vreo nouă ani, iar Eugen opt. Am mers la Universitatea, echipa noastră de suflet, dar am fost repartizaţi în grupe diferite. El a rămas la Jean Georgescu, iar eu am trecut la cei cu un an mai mari, la Gigi Mităchescu “, îşi aminteşte Alin Trică. Acesta îi consideră pe cei doi tehnicieni cei mai buni la nivel de copii şi juniori.
„Mi se spunea că seamăn la joc cu Belodedici“
Fraţii Trică aveau un program pe care trebuia să-l respecte cu sfinţenie. „Antrenament, şcoală, masă, somn, asta era dieta zilnică, iar eu nu mă împăcam deloc cu ea. Cu toate astea, am jucat fotbal până la 21 de ani“, susţine Alin.
Acesta a terminat junioratul la Universitatea Craiova, după care a fost ochit de Nae Tilihoi şi luat la Jiul IEELIF, în liga secundă. „Eram libero, aşa se juca pe atunci. Mi se spunea că seamăn la joc cu Belodedici, pentru că eram elegant. Tilihoi m-a cooptat în lot şi m-am pregătit cu echipa mare, dar am jucat doar la formaţia a doua. M-am dus apoi la Chimia, în divizia D, iar după aceea la Laminorul Nădlac în «C», unde am evoluat doi ani. Apoi m-am lăsat definitiv“, pove
