Demisia lui Ion Nelu Botiş a declanşat, după cum era de aşteptat, goana după un scaun de ministru. Nu-i de ici, de colo să-ţi treci în CV funcţia de ministru. Dacă ar fi să ne luăm după modelul francez, excesiv de politicos şi de protocolar, ţi se va spune, până la sfârşitul vieţii, “Excelenţă, domnule ministru”.
Printre favoriţi sunt vicepreşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, Claudia Boghicevici, şi fostul ministru al muncii, Gheorghe Barbu. La aceştia se adaugă Raluca Turcan, care ţinteşte de mult un loc în Executiv, dar şi Marian Sârbu, fost PSD-ist, actualmente UNPR- ist.
Până una-alta, interimatul ministerului a fost asigurat, până ieri dimineaţă, prin decizia premierului, de Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat. Nu a făcut-o pentru prima oară, dar “fiind în cărţi”, cum se spune, a fost executat rapid. Fulgerător, preventiv, ca să nu fie discuţii. Deşi nu avea nici câteva ore de când preluase interimatul. Târr!!!, telefonul. “De la ziarul X. De unde aveţi averea asta?”. Dacă eşti onest şi îi citeşti declaraţia de avere, observi cu uşurinţă că omul e mai mult dator, dar dacă-i ordin să-l “beleşti”, execuţi cu plăcere ordinul!
Pe Nicolae Ivăşchescu îl cunosc, hăt, de mult. Nu l-am înţeles ce caută în politică. Poate naivitatea l-a împins. Speranţa că poate face ceva, schimba modul de lucru al sistemului. A propus noul Cod de dialog social şi a redus pomenile mascate în “ajutoare sociale” acordate unor puturoşi cronici. Şi-a făcut duşmani, iar acum plăteşte!
Lasă, Nicule, politica şi hai să ne vedem la un şpriţ! Cu leprele astea nu poţi face nimic!
