Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFP – Analiza fenomenelor seismice din Izvoarele

Publicat in Ziua Veche, marți 8 octombrie 2013 ·

Specialiştii de la Institutul Naţional de Fizică a Pământului (INFP) au analizat, luni, împreună cu experţi de la petrol şi gaze situaţia din judeţul Galaţi, afectat de zeci de mişcări seismice în ultima perioadă.

Seismologii apreciază că există un stres puternic al scoarţei terestre, dar spun că fenomenele ar fi în regres. Verificările au fost ordonate de Prefectura Galaţi ca urmare a solicitărilor localnicilor din Izvoarele, care consideră că seismele sunt cauzate de exploatările petroliere din zonă. “Vom verifica documentaţia la fiecare sondă în parte” a declarat Ionică Avram, comisar al Gărzii de Mediu Galaţi.

Specialiştii de la Institutul Naţional de Fizică a Pământului au început luni după-amiază să împartă chestionare localnicilor din Izvoarele pentru a stabili, în funcţie de răspunsuri, intensitatea cutremurelor şi care sunt zonele cu cel mai mare risc de seism. Potrivit Radio Romȃnia Actualitǎți, chestionarele conţin întrebări despre efectele vizibile ale cutremurului – avariile provocate de seism asupra locuinţelor – dar şi despre constatările personale asupra desfăşurării şi efectelor cutremurului (cât de puternic a fost resimţit, care a fost comportamentul animalelor domestice, dacă s-au produs alunecări de teren etc)

“Este nevoie de a avea aceste formulare pentru că în fiecare loc s-a simţit diferit. O jumătate din localitatea Izvoarele simte mai bine cutremurele decât cealaltă jumătate, ceea ce înseamnă că există un efect local” a spus Adrian Grigore, specialist în cadrul Institutului Naţional de Fizică a Pământului. Totuşi, după cutremurul de duminică, care a avut epicentrul în Vrancea, în satul Izvoarele nu s-au mai înregistrat alte seisme majore. În lipsa cutremurelor, sătenii au apucat să se odihnească ceva mai bine, însă nu toţi cred că de acum înainte nu se vor mai înregistra şi alte seisme.

Specialiştii de la Instit

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Spitalul Foișor, unde a fost transferat Florin Piersic: Starea generală este gravă, în urma unui sepsis

HotNews acum 16 minute
​​Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul Foișor din Capitală. „La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de gen

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Procesul lui Vlad Pascu | Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă în accident: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Libertatea acum o ora
Părinții victimelor tragediei din 2 Mai și tinerii care au supraviețuit accidentului provocat de Vlad Pascu au depus mărturie, joi, 9 mai, la judecătoria Mangalia, despre accidentul din 19 august 2023.

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum 39 minute
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°