Un lucru e cert: românii, cu excepţia unei categorii înstărite, încă nu trăiesc bine. Iar clasa de mijloc, de care societatea românească are nevoie ca de aer, e abia în formare. Mai avem de aşteptat până când clasa de mijloc va fi, pentru economia noastră, un motor performant care s-o împingă înainte. Când vom trăi altfel? Nu ştiu! Iar cine spune că ştie se laudă. De altfel, nici nu cred că aceasta e întrebarea: “Când?”, ci cu totul alta: “Cum?”. E imposibil, astăzi, să prezicem cu exactitate nu ziua sau luna, ci măcar anul în care vom trece pragul către un alt nivel de viaţă, adaptat standardelor moderne. în schimb, e posibil să învăţăm temeinic cum să ne grăbim, chiar dacă încet, ca să prindem trenul bunăstării.

Uniunea Europeană ne va da, desigur, o mână de ajutor. E însă nevoie să ne ajutăm şi singuri. Şi, mai cu seamă, să înţelegem că bunăstarea e costisitoare. Nu doar bunăstarea extremă, ghiftuirea ori căderea în mrejele viciului, când plătim şi răul pe care ni-l facem singuri consumând în exces, ci şi cea firească, echilibrată. Ar fi, poate, împotriva firii să considerăm că oamenii muncesc şi câştigă bani numai ca să-şi achite notele de consum. Pentru că nu trăim doar ca să consumăm. Dar consumăm ca să trăim.

Pentru consumator, importantă e solvabilitatea. Acoperirea cu bani a cererii de consum. Problemă grea. Trăim însă într-o lume care a căpătat viteză de reacţie şi găseşte repede soluţii. Chiar şi în vremuri de criză financiară.

În ţările dezvoltate, de vreme îndelungată, fenomenul extinzându-se acum şi în ţările în dezvoltare, au fost deschise larg uşile celui mai tentant dintre toate fondurile de finanţare a consumului şi a investiţiilor pentru locuinţe: creditul. Povara se împarte. Familia, din veniturile curente, îşi plăteşte facturile pentru consumul de zi cu zi. Şi, desigur, economiseşte. Iar pentru plata celorlalte facturi,