Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa românească de lentile şi ochelari va creşte cu 30% în 2007

Publicat in Adevarul, luni 11 iunie 2007 ·

Peste 90% din produse provin din import, iar mărcile occidentale încep să se impună, inclusiv cele contrafăcute În România, piaţa de optică şi optometrie este estimată la 40 Peste 90% din produse provin din import, iar mărcile occidentale încep să se impună, inclusiv cele contrafăcute În România, piaţa de optică şi optometrie este estimată la 40 milioane de euro. Potrivit preşedintelui patronatului Optica, Mircea Tătar-Moisescu, piaţa românească este în plină expansiune, dar trebuie remarcat faptul că, în prezent, peste 90% din produsele vândute sunt de import. Practic, în România, IOR Bucureşti şi Interoptic Timişoara sunt cei doi jucători interni pe piaţa producătorilor de lentile, iar Lenscris Bucureşti este singura societate care fabrică rame pentru ochelari. Aceasta a rămas pe piaţă din ambiţia familiei Cristescu de a menţine în viaţă o afacere pornită în 1947, când în Capitală s-a deschis primul atelier de fabricat balamale pentru ochelari. Dinamica vânzărilor începe să scadă Vânzările de ochelari şi lentile de contact creşte de la un an la altul. În 2005, s-a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii cinci ani, cu peste 35%, iar în 2006 vânzările au fost cu 30% mai mari faţă de anul precedent. Pentru anul în curs, preşedintele patronatului Optica speră ca dinamica vânzărilor să rămână la acelaşi nivel, de 30%, dar pentru anul viitor majorarea pieţei nu va depăşi 25-27%. Specialiştii în marketing spun că se poate vorbi de o explozie a pieţei, provocată în primul rând de creşterea nivelului de trai al românilor. Apoi, vizitarea ţărilor occidentale le-a cultivat românilor gustul de a avea ochelari la modă, a căror formă este semnată de designeri renumiţi. Şi faptul că, încet-încet, populaţia este tot mai informată, mai ales cea din mediul rural, se reduce piaţa gri şi cea neagră din domeniu, reducându-se fenomenul de a merge în bazar pentru a-ţi cumpăra o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 19 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 3 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 24 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 39 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°