Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arestarea preventivă a lui Dominique Strauss-Kahn, prelungită cu 24 de ore

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 februarie 2012 ·

Arestarea preventivă a fostului director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) Dominique Strauss-Kahn, suspectat de "complicitate la proxenetism" şi "tăinuirea unui abuz de bunuri sociale", a fost prelungită cu 24 de ore marţi seara, a anunţat o sursă apropiată dosarului, relatează AFP, citata de Mediafax.

Strauss-Kahn a fost audiat marţi, pe parcursul întregii zile, de către anchetatori din cadrul poliţiei judiciare însărcinaţi cu cazul Carlton, într-o cazarmă a Jandarmeriei din Lille (nord), unde a fost convocat şi plasat în arest preventiv cu puţin înainte de ora locală 9.00 (10.00, ora României).

Cei trei judecători de instrucţie au venit marţi seara la cazarmă pentru a-l anunţa pe fostul director FMI cu privire la prelungirea arestării preventive şi au plecat după aproximativ o oră, potrivit unei surse apropiate dosarului.

De obicei, magistraţii notifică prelungirea arestării preventive înainte de scurgerea primelor 24 de ore, dar această perioadă suplimentară de arest preventiv curge după trecerea primelor 24 de ore, în acest caz începând de miercuri, de la ora locală 9.00.

În acest tip de caz, arestarea preventivă poate dura teoretic până la 96 de ore.

La finalul arestării sale preventive, Strauss-Kahn poate fi eliberat fără să fie pus sub urmărire sau poate fi trimis în faţa judecătorilor, care pot, de asemenea, să îl convoace ulterior.

Citeşte şi: Dominique Strauss-Kahn, plasat în arest preventiv la Lille, într-un dosar de proxenetism

Strauss-Kahn, în vârstă de 62 de ani, este interogat în legătură cu petreceri libertine la care ar fi luat parte, mai ales la Paris şi Washington, cu scopul de a stabili dacă ştia că femeile care participau la aceste petreceri erau prostituate.

Mai multe deplasări ale acestora au fost organizate şi finanţate de doi antreprenori din regiunea Lille, Fabrice Paszkowski, directorul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 34 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 49 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°