Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Scene de groază în Emirate: suporterii i-au spart capul tuşierului într-un meci jucat de echipa lui Olăroiu

Publicat in Adevarul, luni 8 aprilie 2013 ·

Derby-ul din prima ligă dintre Al-Ahli şi Al-Ain a fost întrerupt în minutul 90+2, după o fază în care gazdele au cerut penalty, însă centralul a procedat corect şi n-a fluierat nimic. „Preţul“ l-a plătit unul dintre asistenţi.

Meciul direct cu Al-Ain era ultima şansă a celor de la Al-Ahli (locul 2) de a mai spera la relansarea campionatului şi la câştigarea titlului. Tocmai de aceea, antrenorul formaţiei din Dubai, celebrul Quique Flores, a trimis pe teren tot ce avea mai bun, titularizându-i pe Grafite (fost golgheter în Bundesliga) şi pe Quaresma (fost coleg cu Cristiano Ronaldo în naţionala Portugaliei).

De partea cealaltă, rămas fără cel mai bun marcator al campionatului, Asamoah Gyan (accidentat), Olăroiu a începutul derby-ul fără vedetele Brosque şi Omar Abdulrahman (jucător dorit de Barcelona şi de Manchester City), dar cu Mirel Rădoi în primul „11“.

Ce s-a întâmplat?

Frustraţi că n-au reuşit să marcheze nici cu cea mai bună echipă, cei de la Al-Ahli s-au legat de o fază petrecută în minutul 90+2. Au cerut penalty, însă arbitrul a judecat corect faza, după cum s-a văzut şi pe reluare, şi n-a fluierat nimic.

Furioşi, fanii lui Al-Ahli l-au lovit pe arbitrul asistent cu un obiect aruncat din tribune, iar tuşierul s-a ales cu capul spart. După ce colegul său a primit îngrijiri medicale, centralul a fluierat finalul partidei, refuzând să reia meciul.

În aceste condiţii, Al-Ahli va pierde jocul la „masa verde“, cu 0-3, iar Al-Ain poate celebra deja câştigarea celui de al doilea titlu consecutiv.

Cu şase etape înainte de final, trupa pregătită de Cosmin Olăroiu are un avans de nouă puncte faţa de locul 2.

VEZI MOMENTUL ÎN CARE FANII I-AU SPART CAPUL TUŞIERULUI

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum o ora
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. Traficantul de migranţi care a atac

Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

News.ro acum 45 minute
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat miercuri că Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, relatează Reuters. "După finalizarea text

Ana Bogdan s-a calificat în turul doi la Catalonia Open

News.ro acum 54 minute
Ana Bogdan, cap de serie numărul 8, s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului de categorie WTA 125 Catalonia Open, de la Lleida. Ana Bogdan a învins-o în runda inaugurală pe spaniola Nuria Parrizas Diaz, scor 6-1, 6-1. Meciul a durat o oră

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum 2 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi / Au fost trase 13 focuri de armă / Principalul spuspect a fost prins / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 4 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 2 ore
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 46 minute
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°