Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După un an de sex, testaţi-vă fertilitatea

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 20 septembrie 2009 ·

CONTROL. Când rezultatele întârzie să apară, mergeţi la specialist. Există teste şi pentru femei, şi pentru bărbaţi. Sursa: Reuters

Femeile care vor să rămână însărcinate este bine să conceapă un copil când au între 20 şi 30 de ani. Mai târziu, şansele scad cu până la 25%. Cercetările arată că un cuplu din zece are probleme legate de sterilitate, şi majoritatea sunt dispuse să urmeze tratamente specializate.

Poziţii recomandate

Femeile care au orgasm vaginal rămân mai degrabă însărcinate decât cele care nu sunt satisfăcute de partener. Specialiştii susţin că orgasmul femeii ajută la transportarea spermei cât mai departe spre cervix, deoarece musculatura se contractă şi absoarbe sperma în uter prin col, uşurându-i drumul către ovul.

Sunt şi poziţii sexuale care ajută la o mai bună penetrare şi cresc şansele ca să rămâneţi însărcinată. „Puteţi folosi poziţia «Bărbatul în spatele femeii» şi cea a misionarului pentru ca fundul de sac vaginal să se afle într-o poziţie care să permită contactul între col şi sperma depusă”, explică medicul Daniel Popescu. Medicii spun că nu ajută ca partenera să stea deasupra, deoarece axul vaginului este vertical şi se poate elimina o parte din sperma depusă.

Cu hormonii la doctor

Cuplurile ar trebui să-şi pună semne de întrebare legate de infertilitate abia după un an de viaţă sexuală neprotejată, în care nu au reuşit să conceapă un copil. Nu femeia este cea care trebuie să mergă prima la control, ci ambii parteneri ar trebui să se verifice. Medicii spun că sunt numeroase afecţiuni care pot genera sterilitate, atât la femeie, cât şi la bărbat.

Dacă după un an de încercări nu aţi reuşit să concepeţi un copil, medicul ginecolog va indica o serie de analize pe care trebuie să le faceţi atât dumneavoastră, cât şi partenerul. În cazul femeii, sunt nece

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°