Liderul terorist Osama ben Laden, senil şi abandonat de Al-Qaida, a fost predat americanilor de una dintre primele soţii, geloasă pe cea mai tânără dintre soţiile cu care acesta trăia izolat la Abbottabad, este teza avansată de un fost general pakistanez la finalul unei lungi anchete, relatează Mediafax.
La zece luni de la evenimente, culisele raidului american în care liderul reţelei teroriste Al-Qaida a fost eliminat în refugiul său liniştit din Abbottabad, în nordul Pakistanului, rămân în continuare necunoscute, alimentând multiple teorii, inclusiv cea a trădării.
Shaukat Qadir, un general de brigadă în retragere, a anchetat timp de opt luni. Beneficiind de relaţii la cel mai înalt nivel al armatei, el a putut vizita complexul, înainte să fie demolat în februarie, şi a putut discuta cu agenţi care le-au interogat pe soţiile lui ben Laden, arestate în urma operaţiunii americane.
El a ajuns la o teorie iconoclastă. Ben Laden, marginalizat şi minimizat, ar fi fost victima unui complot Al-Qaida, care s-a folosit de una dintre soţiile sale pentru a-i pune pe americani pe urma sa.
Ca tot ceea ce priveşte sfârşitul liderului Al-Qaida, teoria nu este susţinută cu probe. În plus, ea este afectată de o umbră de îndoială cu privire la imparţialitatea sa, fostul general disculpând aproape total armata pakistaneză, acuzată că a închis ochii toţi anii în care acesta s-a aflat la Abbottabad, un oraş de garnizoană de lângă Islamabad.
În opinia sa, ben Laden "a început încă din 2001 să sufere de o deficienţă mentală", care l-a determinat pe omul său de încredere, egipteanul Ayman al-Zawahiri, să vrea să îl elimine. "Se săturase de capriciile fantasmatice ale lui ben Laden", care vrea, spre exemplu, "să pună mâna pe o centrală nucleară" din Pakistan, a declarat el pentru AFP.
După mai mulţi ani de fugă în nord-vestul Pakistanului, Al-Qaida decide