În primăvara anului 1989, imaginea politică pe care Nicolae Ceauşescu o avea în străinătate era afectată puternic de criza economică prin care trecea România şi de măsurile de austeritate primitive impuse de acesta naţiunii române, începând din anul 1981.
Totodată, ambiţia sa de a achita integral datoria externă a ţării şi de a interzice contractarea de către statul român a unor credite din străinătate, precum şi ideea privind desfiinţarea concomitentă a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV) şi Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) ofereau numeroase argumente defavorabile României unor lideri politici şi militari străini, care considerau că Nicolae Ceauşescu nu este în toate minţile.
În opinia lui Nicolae Ceauşescu, exista o strânsă legătură între principiul dezarmării generale şi desfiinţarea celor două blocuri politico-militare antagonice din Europa, înfiinţate în anul 1949, respectiv 1955. În retorica sa, liderul PCR a folosit deseori ideea recunoaşterii echivalenţei între cele două alianţe, fără să amintească faptul că a preluat-o de la Nikita Hruşciov. Practic, liderul sovietic a fost cel care a utilizat-o pentru prima dată, la Geneva, în iulie 1955, la doar două luni după semnarea Tratatului de la Varşovia.
Prin propunerea respectivă, Nikita Hruşciov a dovedit încă o dată faptul că Organizaţia Tratatului de la Varşovia era o creaţie sovietică, "ţările prietene" din cadrul alianţei neavând suficientă autoritate în privinţa înfiinţării sau desfiinţării acesteia.
Se pare că, cel puţin în primii ani, Organizaţia Tratatului de la Varşovia a contat mai mult ca o monedă de schimb în discuţiile dintre reprezentanţii Uniunii Sovietice cu Occidentul, spre deosebire de NATO, care devenise o alianţă militară în adevăratul sens al cuvântului.
La un moment d