Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Selecţie pentru studenţii care vor să muncească în străinătate

Publicat in Adevarul, vineri 6 decembrie 2013 ·

Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti anunţă organizarea selecţiei pentru studenţii şi masteranzii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei, în perioada vacanţei de vară.

Principala condiţie este cunoaşterea limbii germane şi disponibilitate pentru minim două luni de muncă în Germania.

Iată cum sună condiţiile de participare:

• vârstă cuprinsă între 18 – 35 ani;

• studenţi şi masteranzi la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la cursuri de zi, colegiu tehnic, colegiu;

• cunoştinţe bune şi foarte bune de limba germană (cel puţin 3 ani de studiu).

Documente necesare:

• copie act de identitate (cu o valabilitate de minim 6 luni);

• opţional, copie paşaport (cu o valabilitate de minim 6 luni);

• fişa de solicitare - Bewerbung 2014 – completată în 2 exemplare la calculator şi semnată (formularul tipizat se regăseşte pe site-ul A.M.O.F.M. Bucureşti, www.bucureşti.anofm.ro, rubrica Actualizări în site);

• adeverinţă de la facultate în care să se specifice anul de studii şi ce tip de cursuri urmează (tipizat facultate);

• adeverinţă de la facultate – Immatrikulationsbescheinigung (formularul tipizat precum şi instrucţiunile de completare sunt postate pesite-ul A.M.O.F.M. Bucureşti, www.bucureşti.anofm.ro,

secţiunea Actualizări în site);

• dovadă acreditării, în cazul unei facultăţi particulare;

• copie a foii matricole (cu excepţia studenţilor din anul I de studiu);

• recomandare de la unul din profesorii de la facultate;

• 3 fotografii tip paşaport;

• copie carnet de conducere (dacă este cazul).

Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limba germană va avea loc în perioada 06.01.2014 – 14.02.2014, în intervalul luni – joi, orele 09.00– 15.00

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum o ora
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°