Am ţinut să remarc o fază inedită principial, cred, în evoluţia resentimentului şovin, fază vădit soft, care înlocuieşte, iată, pumnul cu exegeza. Nu-i tare spus! Ei, ruşii aceştia îmi sunt simpatici!
Ruşii îşi asezonează exegetic refuzul de a învăţa limba română. Un deputat liberal de la noi, Ana Guţu (prorector, apropo, la Universitatea Liberă Internaţională) a depus nu demult în Parlament o iniţiativă legislativă care obligă administraţia publică şi ONG-urile să folosească exclusiv (un cuvânt de subliniat aici – măcar verbal să fim radical, dacă faptele arată indolenţă şi laşitate, după caz) limba română. Pentru cine nu cunoaşte cum stau lucrurile pe la noi: proiectul doamnei Guţu nu bate în primăria Tighinei sau a Tiraspolului. Nici Ghimpu însuşi, şeful liberalilor autohtoni, reputat pentru rigidităţile sale (nu-l auzim în ultimele săptămâni că n-o să-l voteze pe Filat şi pace bună? Consecvenţa nu e doar caracter, ci şi simptom!) nu şi-ar face iluzii în acest sens. Bălţul, în schimb, e altceva: deşi administraţia publică locală foloseşte exclusiv, în acte şi şedinţe, limba rusă, încă nu e, din fericire, o enclavă politică. Ruşii se complac aici într-un fel de insurgenţă, hai să zic, morală. în grilă principială, sigur, e un scandal, o sfidare e legii. Uzual, încă un puseu şovin, printre ultimele, aş înclina să cred, dintr-o fază, şi ea, de final a vehementelor reverberaţii de altă dată. Asta fiindcă, de la om la om, lucrurile s-au simplificat enorm faţă de intoleranţa gata să te boxeze, dacă întrebai sau replicai în română. Dar n-aş putea spune că ruşii de la Bălţi au înţelepţit. Mai degrabă, li s-a făcut lehamite să taxeze, clipă de clipă, un drept, în definitiv, natural. Timpul a dus aproape de capăt un elan (măcar prin definiţie) al temerităţii noastre repede sleită.
Proiectul doamnei Guţu intervine, ca să zic aşa, într-un proces de