Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: În acest moment nu sunt resurse pentru pierderile militarilor la calcularea pensiilor

Publicat in Mediafax, luni 15 aprilie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat luni că Guvenul nu are în acest moment resurse pentru a acoperi suma de 8 milioane de lei lunar reprezentând pierderi ale militarilor la calcularea pensiilor, el arătând că această sumă ar putea fi găsită eventual din ajustări în bugetele de pensii ale ministerelor.

"Am avut azi o nouă discuţie cu vicepremierul Oprea şi cu miniştrii Duşa şi Stroe privind cele 18.000 de persoane care au avut de pierdut prin calcularea pensiilor militare. Suma lunară este cam de 8 milioane de lei. Nu avem în acest momet din alte resurse, eventual poate fi găsită din ajustări în cadrul bugetelor de pensii ale fiecărui minister în parte", a spus Ponta, întrebat dacă Guvernul a identificat resurse pentru a acoperi aceste cheltuieli.

Premierul a precizat că marţi, în şedinţa de Guvern, se va discuta din nou problema pensionarilor militari.

"Mâine discutăm din nou în Guvern. Există dorinţa noastră de a rezolva problema celor 18.000 de pensionari militari, 9.000 sunt de la Armată, ceilalţi de la Interne şi de la servicii de informaţii", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că aşteaptă de la ministrul de Finanţe Daniel Chiţoiu o soluţie în privinţa banilor pentru pensiile militarilor, după ce PNL a anunţat că nu mai e de acord cu taxarea salariilor bugetarilor de peste 4.000 lei, banii strânşi astfel fiind necesari pentru aceste pensii.

Întrebat dacă a fost abandonată ideea impozitării salariilor bugetarilor mai mari de 4.000 lei, Ponta a explicat: "A fost o idee absolut convenită în cadrul USL în luna ianuarie. Am prezentat-o celor de la FMI ca o măsură de obţinere a unor venituri exact în contextul în care căutăm venituri pentru pensionarii militari, cei 15.000, şi cei de la FMI au zis «bun şi le daţi banii, influenţa anuală este undeva la 100-110 milioane de lei, de unde îi obţineţi?» Având acord în cadru

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 2 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 19 minute
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 56 minute
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 3 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 5 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

15°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°