Obiectivul aderării ţării noastre la zona euro este întotdeauna la o dis-tanţă de şase ani faţă de momentul vorbirii, dar este, totuşi, bine că avem acest deziderat, întrucât se creează disciplină, apreciază ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Domnia sa a făcut şi o comparaţie plastică, în stilul caracteristic: "Mi-aduc aminte că am văzut un film american în care, până la urmă, a câştigat un cal care nu era la fel de zdravăn ca ceilalţi. Care era explicaţia? Unul dintre copii a aflat că acelui cal îi plac hamsiile. Şi atunci s-a dus într-un loc la capăt şi i-a agitat o hamsie şi calul a zbughit-o şi a câştigat cursa. Ei bine, pentru noi aderarea la zona euro este ca hamsia din cursa aceea".
Ministrul Economiei a spus că este foarte bine ca România să păs-treze obiectivul de aderare pentru că aşa se creează şi o anumită disciplină, pentru că integrarea în zona euro adaugă, convergenţei nominale, convergenţa reală. Domnul Vosganian a precizat că aderearea este condiţionată de atingerea anumitor standarde în ceea ce priveşte nivelul de trai, calitatea mediului şi integrarea României în fluxurile internaţionale.
A.T. Obiectivul aderării ţării noastre la zona euro este întotdeauna la o dis-tanţă de şase ani faţă de momentul vorbirii, dar este, totuşi, bine că avem acest deziderat, întrucât se creează disciplină, apreciază ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Domnia sa a făcut şi o comparaţie plastică, în stilul caracteristic: "Mi-aduc aminte că am văzut un film american în care, până la urmă, a câştigat un cal care nu era la fel de zdravăn ca ceilalţi. Care era explicaţia? Unul dintre copii a aflat că acelui cal îi plac hamsiile. Şi atunci s-a dus într-un loc la capăt şi i-a agitat o hamsie şi calul a zbughit-o şi a câştigat cursa. Ei bine, pentru noi aderarea la zona euro este ca hamsia din cursa aceea".
Ministrul Economiei a spus că