Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Râmnicu Vâlcea, acuzat de luare de mită, a fost reţinut

Publicat in Cotidianul, vineri 26 aprilie 2013 ·

Emilian Frâncu, primarul liberal din Râmnicu Vâlcea a fost reţinut de procurorii DNA care propun arestare preventivă pentru 29 de zile. Pentru „constatarea flagrantului” – care nu prea seamănă a flagrant – DNA s-a mobilizat precum FBI la Boston.

Mobilizare ca în SUA pentru fraţii Ţarnaev

Joi la orele amiezii mai mulţi procurori DNA însoţiţi de „mascaţi” au demarat percheziţii simultane la primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, acasă la primarul Emilian Frâncu şi la un post de televiziune local despre care se spune că ar aparţine familiei primarului. După cinci ore, procurorii care au ridicat 8 saci cu documente de la primărie, au decis să îl ducă pe primar la sediul DNA din Bucureşti. Noaptea târziu, procurorii au emis o ordonanţă de reţinere de 24 de ore urmând ca vineri să solicite arestarea preventivă a lui Frâncu pentru 29 de zile. Din comunicatul DNA rezultă că Emilian Frâncu este acuzat de luare de mită.

Ce spune DNA

„Din ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmite de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

La începutul anului 2013, primăria Râmnicu Vâlcea a încredințat unei firme un contract de prestări de servicii în valoare de 200.000 euro, având ca obiect lucrări de amenajare a unor spații publice din municipiul Râmnicu Vâlcea.

În luna ianuarie 2013, inculpatul Frâncu Emilian Valentin i-a pretins unui denunțător, administratorul firmei căreia îi fusese încredințat contractul de prestări de servicii în valoare de 200.000 de euro, un procentaj de 10% din această sumă.

După finalizarea lucrărilor menționate în contractul de prestări de servicii și plata unei prime tranșe din banii datorați de primărie, la data de 22 aprilie 2013, inculpatul Frâncu Emilian Valentin, i-a pretins aceluiași denunțător să îi remită, printr-un intermediar, suma de 50.000 lei pentru ca, în schimb să semneze documentele care

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 17 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 18 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 8 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Preşedintele Klaus Iohannis merge în vizită în Parcul Naţional "Piatra Craiului". Va avea o întâlnire cu directorii de parcuri naţionale şi naturale din țară

Ziare.com acum 54 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional "Piatra Craiului", cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Potrivit Administraţiei Prezidenţ

Ciolacu anunță creșteri salariale de 10% pentru românii cu venituri mici

Wall-Street.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei. "A fost pusă

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°