Daca as sti ca mor maine, l-as numi pe Dumnzeu executor testamentar. Ar fi imposibil sa nu-mi indeplineasca vointa de-a ne trimite din nou intr-o lume unde nu decidem noi care-i drumul omenirii.
E insa posibil sa mai traiesc vreo 50, 60 de ani, si, cum nu cunosc cararile Domnului, si n-am idee cand s-o decide sa nu ne mai lase pe noi sa ne taie capul, ii scriu lui Mos Craciun. Desi suntem certati, am si eu dreptul la o dorinta, ca am fost cuminte tot anul.
Poate, mosule, in Laponia ta, o sa observi ca noi, aici, in restul lumii, am transformat Craciunul intr-o afacere.
In mai toate orasele, in centru, cineva a amenajat cate-o iesle. In fata ei zabovesc putini, un minut, si remarca precizia sau lipsa inspiratiei celor care au confectionat papusile. Care aproape ca se darama din cauza vibratiei iscate de pasii celor ce nu se opresc sa arunce o privire.
Ei fac cumparaturi. Termitele, incolonate cu cate doua, trei carucioare, darama rafturile, aducandu-i pe proprietarii magazinelor in vecinatatea nemuririi conturile doldora iti dau senzatia vesniciei.
Jumatate dintre cutiile colorate sunt destinate cadourilor, pentru ca dintr-o data, ne simtim generosi. Asa e datina: sa daruiesti de Craciun, nu cand iti vine. Numai ca nu prea-ti vine, in restul anului. Cealalta jumatate e destinata stomacului. E musai sa-l umplem rapid cu toate porcariile, sa-l golim, si sa-l umplem din nou. Cu cat e de mai multe ori, cu atat e mai bine. Inseamna ca prosperam.
Dupa o zeama acra si un colebil, care ne aduc numele inapoi in buletin, e de bun simt sa ne vada lumea la slujba. Cu hainele cele mai bune acolo sunt fiinte care contabilizeaza tot, dar dorim sa ne strigam Domnului si bunastarea ascultam spusele preotului si descoperim si de ce mancam tot, daruim tot si ne imbratisam: s-a nascut Hristos!
A venit printre n