Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În nordul Petroşaniului / Ploaia a scufundat lucrările de canalizare

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Vizavi de Gerom, pe străzile 1 Mai, Poienilor, Mărăşeşti, Uzinei abia dacă mai ai unde să pui piciorul din cauza lucrărilor de canalizare, dar mai ales a ploii care a inundat tot.

Lucrările de canalizare au fost începute pe toate străzile din această zonă în aceeaşi perioadă. Au fost săpate şanţurile pentru introducerea canalizării la câţiva metri adâncime. Cu toate că se circula şi aşa greu, era suportabil, atâta timp cât a fost uscat afară. Însă, de când a început să plouă, nu se mai poate circula. Şanţurile de canalizare sunt inundate de apă până la jumătate, iar malurile şanţurilor se surpă când te apropii de ele. Situaţia este criti­că, iar lumea este speriată. Dacă mai continuă aşa ploaia, nu se va mai putea ieşi din case. Bineînţeles, din cauza ploii nici nu se lucrează. Muncitorii au eliberat zona de câteva zile. O familie care are copilul la grădiniţă a renunţat de luni să-l mai scoată din casă. Este destul de măricel pentru a fi purtat pe braţe şi totuşi destul de mic pentru a merge singur prin acel nămol. În plus, dacă staţionezi mai mult de câteva secunde, simţi cum îţi fuge pământul de sub picioare. Copilul a rămas acasă, până se va mai usca pământul.

Cei care coboară în oraş sau merg zilnic la muncă (cum este şi colega noastră Dana Filimon – n.r.) sunt nevoiţi să iasă din curţi cu cizmele de cauciuc şi pelerine de ploaie, pentru că se nămolesc până la şol­duri. Păşesc cu atenţie, încordaţi din toţi muşchii, să nu cumva să alunece în şan­ţurile de canalizare. Locuitorii se întrea­bă, totuşi, dacă va ploua aşa încă vreo câteva zile, cum vor putea să mai iasă din curţi, pe unde vor putea coborî la stradă dar, mai ales, cum va putea ajunge cineva la ei dacă vreunuia i se face rău. Situaţia este aproape la fel de dezastruoasă ca şi în zonele inundate, doar că aici apa nu a ajuns chiar până la case, însă drumurile sunt blocate. Din p

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 4 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 8 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 6 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 7 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 3 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 13 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

17°/28°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°