Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remember: 40.000 de soldaţi români s-au jertfit pentru eliberarea Cehoslovaciei. În memoria lor s-a făcut acum o biserică

Publicat in Gandul, duminică 9 octombrie 2011 ·

PF Daniel şi PF Mitropolit Krystoph al Bisericii Ortodoxe din Cehia şi Slovacia au sfinţit, duminică, biserica din localitatea Most, construită în memoria celor peste 40.000 de ostaşi români care au murit în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei în cel de al doilea război mondial.

Piatra de temelie a bisericii cu hramurile Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor şi Sfântul Mucenic Valentin a fost sfinţită de către patriarhul Teoctist al României şi de PF Mitropolit Krystoph al Cehiei şi Slovaciei în 14 iulie 2007, informează Patriarhia Română, într-un comunicat.

Biserica de lemn, lucrată în stil maramureşean de meşteri lemnari din Bârsana - Maramureş, a fost achiziţionată de Patriarhia Română în 2010 cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României şi amplasată pe terenul oferit de Primăria oraşului Most.

În această vară, cu sprijinul Patriarhiei Române au fost executate lucrări de amenajare a interiorului bisericii, respectiv placarea pereţilor cu lambriuri de molid, instalarea Sfintei Mese de marmură, parchetarea întregului spaţiu, pictarea bolţii din sfântul altar şi montarea catapetesmei sculptată în lemn de stejar în Atelierele Patriarhiei Române.

Patriarhia Română a donat bisericii nouă strane, două tronuri arhiereşti şi iconostase din lemn de stejar, o sfântă cruce, 42 icoane pictate, 3 policandre şi toate obiectele de cult necesare sfintelor slujbe. În exteriorul lăcaşului de cult s-a amplasat o troiţă şi au fost montate două porţi mari de acces, sculptate în lemn de stejar.

După slujba de sfinţire, PF Daniel şi PF Mitropolit Krystoph al Cehiei şi Slovaciei au oficiat Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi din România, Cehia şi Slovacia. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români care au luptat pentru eliberarea Cehiei şi Slovac

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 17 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 49 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°