Centrul comercial va „înghite” Carrefour-ul şi Mobexpert
Sud-africanul Martin Slabbert (foto), CEO-ul fondului de investiţii NEPI, a anunţat că proiectul mall-ului pe care îl dezvoltă la Braşov împreună cu cei de la Carrefour va fi unul de anvergură.
„Proiectul din Braşov va fi similar celui din Ploieşti, urmând a cuprinde spaţii comerciale de peste 50.000 de metri pătraţi, incluzând magazinul Carrefour şi galeria existentă”, explică reprezentantul fondului sud-african.
Cei de la NEPI au cumpărat clădirea şi terenul deţinut de Mobexpert din Braşov cu patru milioane de euro. Actualul magazin Mobexpert de pe terenul din Braşov ar urma să fie relocat într-un spaţiu al viitorului centru comercial. „Achiziţia terenului de la Dan Şucu a fost o discuţie de 10 minute. Şucu înţelege fundamentele economice, mai negociasem şi pentru terenul din Ploieşti şi i-a surâs şi lui ideea de a fi parte dintr-un proiect mai amplu”.
La poalele Tâmpei competiţia pentru dezvoltarea primului mall de peste 20.000 de metri pătraţi din oraş este acerbă, în condiţiile în care Auchan şi Cora au de asemenea terenuri în Braşov pentru astfel de proiecte. „În Braşov consider că avem un teren mai bun, avem un hipermarket care funcţionează şi alţi retaileri în zonă. În plus, avem o experienţă mai mare pe dezvoltare decât retailerii”. Centrul comercial va „înghite” Carrefour-ul şi Mobexpert
Sud-africanul Martin Slabbert (foto), CEO-ul fondului de investiţii NEPI, a anunţat că proiectul mall-ului pe care îl dezvoltă la Braşov împreună cu cei de la Carrefour va fi unul de anvergură.
„Proiectul din Braşov va fi similar celui din Ploieşti, urmând a cuprinde spaţii comerciale de peste 50.000 de metri pătraţi, incluzând magazinul Carrefour şi galeria existentă”, explică reprezentantul fondului sud-african.
Cei de la NEPI au c