Romania a exportat grâu de aproape 300 de milioane de euro în primele luni din acest an, faţă de numai 146 de milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2012, când preţurile la cereale aproape s-au dublat faţă de 2011 din cauza secetei generalizate, a declarat, joi, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la o dezbatere privind problemele structurale ale agriculturii româneşti.
Acesta a încercat să le explice fermierilor, care s-au plâns de preţurile scăzute la grâu, motivele pentru care tona de grâu a fost mai ieftină decât anul trecut, în condiţiile în care România a obţinut cea mai mare producţie din ultimii opt ani.
'Anul acesta a fost o producţie mare la grâu, dar preţurile au fost mai mici ca anul trecut, însă mai mari decât în alţi ani. Anul trecut a fost o secetă generalizată şi în România, în Europa, în Rusia şi SUA, iar preţurile aproape s-au dublat faţă de 2011. Cu siguranţă sunt fluctuaţii mari de preţ, dar acestea sunt date de piaţă. Suntem aliniaţi la o economie de piaţă, în care preţul e dat de cerere şi de ofertă şi în care statul nu poate interveni foarte mult. Există un mecanism la nivel european - preţul de intervenţie - prin care se intervine când sunt derapaje majore pe piaţa de cereale. Statul nu poate interveni cu mecanisme de a stoca producţia de pe piaţă, pentru că ar fi considerat un ajutor de stat şi o distorsiune pe piaţa unică europeană, dar putem să intervenim doar cu ceea ce înseamnă nivelul producţiei şi vom încerca anul acesta să avem un sprijin mai mare de la buget pe plata pe suprafaţă', a explicat Constantin.
Şeful MADR a arătat că în portul Constanţa, unde sunt cele mai mari exporturi ale României, nu a fost niciodată un preţ mai mic de 160 de euro la tona de grâu, nivel înregistrat în acest an.
'Portul Constanţa, unde sunt cele mai mari exportur