Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cealaltă faţă a „monstrului” Falău: pe când era un simplu „băiat extraordinar”, se bătea cu Leonard Doroftei - EXCLUSIV

Publicat in Gandul, joi 18 noiembrie 2010 · ·

Chilat-Falău Lalagiu, asasinul lui Mararu, a fost medaliat cu bronz la campionatul naţional de box pentru juniori. A boxat pe vremuri cu Leonard Doroftei, care spune acum că îi e ruşine că au fost "oarecum apropiaţi"

Cristian Chilat, alias Falău Lalagiu, acuzat de asasinatul interlopului nemţean Gheorghiţă Mararu, ar fi putut călca pe urmele campionului mondial Leonard Doroftei. O confirmă, pentru gândul, chiar Doroftei, care îşi aduce aminte că a boxat cu Chilat, la seniori: "Era un boxer foarte bun, dar l-am învins de fiecare dată - eu eram atunci deja pe val". Antrenorul lui Chilat din perioada junioratului, Gabriel Tîmpescu, susţine că cei doi au boxat şi când aveau 14-15 ani, elevul său impunându-se într-unul dintre meciuri. Doroftei replică: "Nici vorbă, nu-mi amintesc aşa ceva. Nu mi-ar fi fost ruşine să admit că m-a învins, dar chiar nu s-a întâmplat aşa". Atât Doroftei, cât şi Tîmpescu sunt de acord într-o privinţă: Chilat era un sportiv de excepţie, cu un caracter ce nu anunţa nici pe departe drama de acum. "Era un băiat extraordinar. Râdeai, glumeai cu el, era un băiat de viaţă. Acum îmi e ruşine că am fost oarecum apropiaţi", spune Doroftei. "Nu îmi pot imagina ce s-a întâmplat cu el. Adevărul e că toată Europa asta de Est s-a cam dat peste cap şi mulţi au luat-o razna. O fi prizat nişte prafuri care i-au luat minţile, nu ştiu…", adaugă, cu amărăciune, Tîmpescu.

Doroftei: "Chilat era un boxer foarte bun"

Cristian Chilat a fost aproape de a deveni chiar campion naţional de juniori, câştigând medalia de bronz. A fost recrutat de clubul Steaua şi a făcut armata acolo, ca sportiv de performanţă. Fostul campion mondial de box Leonard Doroftei nu îşi aminteşte: "Am boxat cu el de câteva ori la seniori, la Naţionale, şi l-am bătut mereu. El a fost la Steaua şi era un foarte bun boxer, doar că nu era la categoria potrivită. Sincer, îmi pare ră

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 31 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 44 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°