Cine îşi imaginează că cei mai buni dintre sportivii viitorului se vor alege dintre harnicii flăcăi şi bărbaţi care şi-au făcut un crez din a sta legumicoli în casă pentru a juca cu orele diverse jocuri video nu e foarte departe de adevăr.
În primele zile ale lunii noiembrie se va desfăşura la Bucureşti Campionatul Mondial de Sport Electronic. Dacă v-a trecut prin minte interogaţia „ce este sportul electronic?”, atunci veţi citi, poate, rândurile de mai jos. Pentru omul obişnuit să înţeleagă că sport înseamnă activitate fizică desfăşurată cel mai adesea în aer liber, necesitând, de regulă, antrenament şi care se desfăşoară conform unor reguli, jocurile video nu se prea potrivesc cu definiţia. Sportul, scriu autorii DEX-ului, cel mai popular dicţionar al limbii române, este „un complex de exerciţii fizice şi de jocuri practicate în mod metodic, cu scopul de a dezvolta, de a întări şi de a educa voinţa, curajul, iniţiativa şi disciplina”. Cum anume - se va întreba cititorul - poate un joc video să dezvolte calităţile cuprinse în definiţie? Ei bine - i se va răspunde, poate, cititorului - cine nu joacă nu ştie.
Piaţa mondială a jocurilor video a devenit o industrie ale cărei venituri globale sunt estimate în miliarde de dolari. Dacă dăm crezare unei ştiri publicate în vară de agenţia Reuters, industria mondială a jocurilor video, actualmente evaluată la aproape 70 de miliarde de dolari, se va apropia în următorii cinci ani de 80 de miliarde. Prin comparaţie, cifra estimată pentru anul 2013 este echivalentă cu aproape jumătate din PIB-ul României. Vorba ceea: Ei cu banii, noi cu preşedintele-jucător!
În State, bastionul industriei care sprijină sportul electronic, salariul mediu al unui angajat este de peste 92.000 de dolari pe an, ceea ce înseamnă un câştig lunar de peste 7.500 de dolari. Conform unor statistici publicate în mediul virtual, numărul g