Municipiul Codlea a pregătit, de asemenea, două mari proiecte de investiţii. Primul dintre ele se referă la reabilitarea Centrului istoric al oraşului, proiect care a fost depus la Alba Iulia, pe Axa IV. 1 (reabilitarea turismului), în vederea obţinerii finanţării.
La ora aceasta proiectul a fost deja prins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Zonei Metropolitane Braşov, având asigurată o finanţare în valoare de trei milioane de euro. Trebuie să menţionăm că Primăria va contribui cu o pondere de doar 5% din valoarea totală a investiţiei, diferenţa de bani urmând să provină de la Uniunea Europeană.
Proiectul despre care vorbim a fost declarat eligibil la toate punctele, făcându-se deja şi câteva ediţii de evaluare tehnică. A avut loc şi vizita pe teren, iar membrii comisiei de evaluare tehnică şi financiară a cererii de finanţare s-au întâlnit la Codlea, luându-se în discuţie fiecare punct al solicitării de clarificări. În urma acestei ultime întruniri, a rămas ca solicitantul finanţării să prezinte câteva documente suplimentare, ele referindu-se la mai multe detalii legate de metodele de formare a indicatorilor, justificarea necesităţii eligibilităţii unor funcţiuni, formele de susţinere financiară a unor activităţi ce se vor desfăşura în zonă, precum şi alte elemente de analiză financiar-contabilă. Cele nouă puncte vizând solicitările de detalii şi analiză, ca şi corelarea/actualizarea restului documentelor necesare au fost elucidate şi transmise recent de reprezentanţii Primăriei la Alba Iulia.
Cu toate acestea, în urma reevaluării, au mai fost cerute, sperăm pentru ultima dată, câteva mici detalii, date ce vor fi transmise în data de 19 august. Nu are rost să intrăm în aceste detalii; cert este doar faptul că pare a fi (într-adevăr) ultima clarificare pe această temă, existând toate premisele favorabile să se încheie contractul, obţinându-