Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Patru mascaţi au jefuit bancomatul de la restaurantul Aldis din Drajna/Paznicul unităţii a fost ameninţat şi legat UPDATE

Publicat in Adevarul, vineri 28 ianuarie 2011 · ·

Jaf, azi-noapte, în jurul orei 2.00, la Drajna. Bancomatul amplasat la restaurantul Aldis a fost jefuit. Paznicul unităţii de alimentaţie publică a fost bătut şi legat cu un cablu de patru persoane mascate.

Ora 10.12 Poliţiştii au aflat că paznicul a asistat la încercările răufăcătorilor de a sparge bancomatul, aceştia chinuindu-se mai mult timp pentru a-l tăia cu flexul. „ Nu ştim până la această oră câţi bani au fost sustraşi. Aşteptăm un reprezentant al băncii pentru a putea fi deschis bancomatul“, a declarat inspector Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. Deşi au fost apelaţi în nenumărate rânduri, cei din conducerea BCR Bucureşti nu au reuşit să ajungă la Drajna . Doar în prezenţa acestora, bancomatul va fi deschis de poliţişti pentru a se vedea exact ce sumă lipseşte.

La această oră se efectuează cercetări la faţa locului, fiind aşteptat un reprezentat al băncii BCR pentru a fi deschis bancomatul. Anchetatorii spun că hoţii au încercat să taie bancomatul cu flexul. Om cu frica lui Dumnezeu Ora 09.32 Iercan Gheorghe, nea Gigi, aşa cum îl ştie tot satul, este şi dascăl la biserică. Om cu frica lui Dumnezeu, acesta spune că a fost legat în incinta restaurantului, chiar în locul în care hoţii au încercat să taie bancomatul cu flexul. Bărbatul s-a bucurat însă că a scăpat cu viaţă. Poliţiştii au aflat că paznicul a asistat la încercările răufăcătorilor de a sparge bancomatul, aceştia chinuindu-se mai mult timp pentru a-l tăia cu flexul. „ Nu ştim până la această oră câţi bani au fost sustraşi. Aşteptăm un reprezentant al băncii pentru a putea fi deschis bancomatul“, a declarat inspector Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 10 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°