Documentarea noastra despre viata pasarilor si a oamenilor pe Bratul Sulina a fost data peste cap ieri cand, pe luciul Lacului Fortuna, la o distanta de 3 kilometri de Maliuc, am gasit cadavrele a trei lebede. Cu mainile curate contra gripei Foru Cobuz (text) / Karina Knapek (foto) In Delta, virusul H5N1 face in continuare victime. Documentarea noastra despre viata pasarilor si a oamenilor pe Bratul Sulina a fost data peste cap ieri cand, pe luciul Lacului Fortuna, la o distanta de 3 kilometri de Maliuc, am gasit cadavrele a trei lebede.
Fortuna este un lac destul de mare ca intindere pentru a nu-i vedea marginile atunci cand te deplasezi pe suprafata apei. Noi am intrat in apa lacului pe Canalul Corciovata. Un grup mare de frumoase zburatoare ne-a atras atentia inspre unul dintre capete. Ghidul nostru, barcagiul Alexandru Ivanov, ne-a explicat ca aceste pasari care ne-au atras atentia se afla la gura Canalului Granjala, la doar cateva minute de mers cu barca pana la Maliuc. Cele aproximativ 100 de lebede erau un spectacol prea frumos pentru a trece mai departe fara sa le surprindem cu camera foto. Deranjate de aparitia noastra, pasarile si-au deschis gratioasele aripi si si-au luat zborul. In urma lor insa a ramas pe apa lacului o pata alba, printre cateva alge. Ne-am apropiat cu o banuiala in suflet, iar pe cat inaintam mai mult, intelegeam ca avem de-a face cu cadavrul unei lebede. Cu ajutorul unui binoclu, initial am vazut ca de fapt avem de-a face cu doua pasari moarte, cu ciocul ascuns sub aripa, asa cum ne povestise Alexandru Ivanov ca mor aceste pasari. Peste cateva minute, aveam sa numaram si-un al treilea cadavru.
PASARE ZAPACITA. Lebada bolnava e pescuita ca sa i se ia putin sange, apoi eliberata
RAPORT. Am anuntat autoritatile si am asteptat, plimbandu-ne de-a lungul Fortunei. Am intrat in vorba cu pescarii de pe apa si vreme de t