Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rugăciuni pe iPhone şi iPad cu o aplicaţie lansată de Mănăstirea Curtea de Argeş

Publicat in Antena 3, luni 8 octombrie 2012 ·

Credincioşii pot purta de acum rugăciunile cu ei, oriunde s-ar afla, mulţumită unei aplicaţii pentru iPhone şi iPad lansată de Mănăstirea Curtea de Argeş. Aceasta va include o colecţie numeroasă de rugăciuni şi acatiste, dar şi un planificator cu alarmă, informează Mediafax.

"Modul de trai modern este mai alert, avem mai multe responsabilităţi şi mai puţin timp liber, de aceea mulţi dintre noi mergem din ce în ce mai rar la biserică pentru a ne ruga. Credinţa noastră nu trebuie să pălească în absenţa unui cadru religios. Important este să ne îndreptăm gândurile către divinitate şi să ne rugăm, oriunde ne-am afla", arată într-un comunicat Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Cu aplicaţia gratuită "Mănăstirea Curtea de Argeş", Biserica intră "în secolul XXI", scrie comunicatul, adăugând că tehnologia reprezintă o oportunitate pentru credincioşi de a-şi păstra gândul îndreptat către divinitate fără prezenţa într-un cadru religios.

Aplicaţia include o colecţie numeroasă de rugăciuni şi acatiste, dar şi un planificator cu alarmă, care aminteşte ce rugăciune şi-a propus, la ora şi data setată de credincios.

Pe lângă toate acestea, utilizatorul va avea acces la cele mai noi ştiri ale Arhiepiscopiei Argeşului: hramuri, pelerinaje, acţiuni ale Bisericii Ortodoxe, întâlniri şi vizite ale înalţilor prelaţi, evenimente de caritate organizate de instituţiile Bisericii, regulamente noi, dar şi colaborări cu alte rituri.

"«Mănăstirea Curtea de Argeş» din iPhonul tău te va purta în altă lume deoarece aplicaţia conţine fotografii dar şi un ghid turistic al acestui simbol architectonic construit de Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea. Te vei putea refugia, chiar dacă doar cu gândul, într-un loc plin de sfinţenie şi de istorie în care te vei putea regăsi pe tine însuţi şi poate chiar pe Dumnezeu", mai arată sursa ci

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum 42 minute
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 8 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 6 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 9 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Franţa afirmă că „sprijină CPI” în decizia sa de a cere mandate de arestare pentru Israel şi liderii Hamas

News.ro acum o ora
Franţa a declarat luni târziu că susţine independenţa Curţii Penale Internaţionale, al cărei procuror a cerut mandate de arestare pentru lideri din Israel, inclusiv pentru premierul Benjamin Netanyahu, şi pentru mişcarea islamistă Hamas, potrivit Fr

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Bistriţa: Bărbat găsit mort într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 52 de ani din Bistriţa a fost găsit mort, luni, într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil dn municipiu. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele şi împrejurările în care a avut loc decesul.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 10 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 10 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 9 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°