Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tomograful lui Sabin / Vorbe...(II)

Publicat in Gazeta de Maramures, marți 10 septembrie 2013 ·

“Cât de multe lucruri sunt socotite imposibile, înainte de a fi realizate.”- Plinius,Nat., 7, 1.

“Caracterul lucrurilor acestei lumi, anume al lumii omeneşti, nu este atât, cum s-a spus adesea, imperfecţiunea, cât mai ales caricatura, în domeniul moral, intelectual, fizic, în toate”. - Schopenhauer , Par., 2, 156 bis.

“Chiar dacă lipseşte puterea, este de lăudat voinţa.” - Ovidius ,Pont. 3, 4, 79.

“Rana pricinuită de săgeată se cicatrizează; pădurea doborâtă de secure creşte din nou, dar rana produsă de vorbă - de vorba urâtă şi rea - nu se mai vindecă” - Mahabharata , 5, 1172.

“Începutul este în puterea noastră, asupra sfârşitului hotărăşte soarta”. - Seneca, Epist., 14,16.

“Şi dacă vinul pe care-l bei şi buzele pe care le săruţi/Sfârşesc în neantul în care toate şi toţii sunt trecuţi/Gândeşte-te cât timp mai eşti, că eşti doar ceea ce vei fi: - NIMIC -; mai puţin de asta nu vei fi”. - Fitzgerald, Rub.,47.

“Oamenii politici şi scutecele trebuie schimbaţi pentru aceleaşi motive”.- G. B. Shaw.

“Lumea nu va fi distrusă de cei care fac răul, ci de cei care îi privesc fără să facă nimic”. - Voltaire.

“Se găsesc mijloace pentru a vindeca de nebunie, dar nu se găseşte nici unul pentru a îndrepta un spirit sucit” - La Rochefoucauld, Max., 318.

“Să trăim mereu cu gândul că va trebui să dăm socoteală”. - Cicero ,Fin., 2,51.

“Prietenii pot fi falşi, duşmanii sunt întotdeauna autentici”.- Petre Ţuţea.

“Cine vrea să facă rău, găseşte întotdeauna motiv”. - Syrus, 468.

“Omul tânăr merge mai repede ca cel bătrân, dar cel bătrân cunoaşte drumul”. – proverb.

“Numai schimbarea este statornică”. - Schopenhauer ,Aphor., 5,49

“Chibzuinţa cu privire la viitor vine din trecut”. - Seneca, Epist., 83,2.

@N_P

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bătaie la Parlament, între deputați. Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu că l-a lovit

Adevarul acum 17 minute
Scandal fără precedent în Parlamentul României. Deputatul Florin Roman îl acuză pe colegul său de partid, Dan Vîlceanu, că l-a bătut. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 34 minute
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 2 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum o ora
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Gabriela Firea: "Construim Spitalul Metropolitan după câștigarea alegerilor pentru Primăria Generală"

Ziua News acum o ora
Starea sistemului de sănătate din România este departe de a fi perfectă, dar se îmbunătățește cu implicarea autorităților locale. Sunt destul exemple de bune practici în ultmii ani. În București, de exemplu, în perioada 2016 - 2020, au fost deschise

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Americanii susţin că BMW şi Jaguar au folosit piese interzise din China

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin 8.000 de maşini BMW Mini Cooper au fost importate în SUA cu componente de la firma interzisă chineză Sichuan Jingweida Technology Group (JWD), potrivit raportului preşedintelui Comitetului de Finanţe al Senatului, Ron Wyden, anunţă BBC. Ra

Cuplul „Bennifer" adâncește zvonurile despre divorț. Jennifer Lopez, fără Ben Aflleck la premiera filmului Atlas, noua producție Netflix

HotNews acum 29 minute
Speculaţiile privind separarea dintre Ben Affleck şi Jennifer Lopez continuă peste Ocean, scrie News.ro. Luni seară, artista de origine portoricană a participat la premiera celui mai recent film al ei, Atlas, în Los Angeles. Ea nu a fost însoţită de

Raport PwC: 60% dintre companiile din Europa Centrală și de Est cred că expunerea la anumite riscuri aduce oportunități de creștere

HotNews acum 43 minute
Majoritatea (60%) companiilor din Europa Centrală și de Est (ECE) cred că anumite riscuri, precum cele asociate cu tranziția la energia verde, schimbările în preferințele consumatorilor sau tehnologia, pot deveni oportunități de creștere. În schimb,

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°