Necunoscutul

Un oraş străin e o zeitate necunoscută, te atrage şi te înspăimîntă în acelaşi timp. Berlinul, zeul cu cap de urs, sălbăticiunea ridicată în două labe, stăpînul nordului ploios şi rece era pentru mine, la 1 octombrie, cînd am ajuns aici, un oraş necunoscut. M-am apropiat de zeul Bärlin cu prudenţă, folosind aparatul de fotografiat cu zoom, cumpărat încă din prima săptămînă, ca pe o armă. Şi, în loc să-şi arate colţii de fiară, ursul mi-a zîmbit cu toţi dinţii. E obişnuit cu musafirii. Oamenii locului l-au demitizat, l-au rentabilizat, l-au kitschizat. "Chipurile cioplite" ale zeului, din pluş, din cîrpă, din plastic sînt pretutindeni: brelocuri, păpuşi de toate mărimile, urşi panda chinezeşti (cu inimi roşii berlineze), sute de ilustrate cu profil de urs, cu bot de urs, cu labe de urs. Anul trecut unui artist plastic i-a venit ideea să umple centrul, celebrul Kurfürstendamm (prescurtat Kudamm) cu urşi-reclamă, în mărime naturală. în faţa unui magazin al firmei Hermes, vietatea poartă o curea cu numele omologului străin specialist recunoscut al tranzacţiilor de tot felul (un contract comercial între zei, semnat în Olimp, desigur), în faţa unui magazin de porţelanuri, spinarea ursului e plină de farfurioare şi de ceşti, în faţa unui restaurant, bietul urs e mereu în picioare, costumat în cămaşă dungată, alb cu verde, papion, Lederhosen cu bretele şi stă gata să ducă tava cu bere. (Pentru Caragiale numele zeului oraşului n-a fost, probabil, Bärlin, de la Bär, urs, ci, Bierlin, de la Bier, bere, deci pe româneşte chiar Berlin. N-am întrebat încă pe nimeni dacă mai există berea Pfungstädter, marca preferată a domnului Caragiale). Cum berlinezii nu sînt misogini, au şi o ursoaică trandafirie, în pielea goală, adică fără blană, plasată ceva mai dosnic, şi explicînd amatorilor de viaţă în roz: "Ich bin eine Bärlinerin".

îndărătul acestor semne