Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul judeţean a fost analizat la sânge de consilierii PD-L

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 19 februarie 2010 ·

Aceştia reclamă faptul că doar cinci localităţi conduse de primari PD-L vor primi sume repartizate din cotele defalcate, în rest banii merg doar spre localităţi conduse de primari PSD, PNL şi UDMR

Proiectul de buget al judeţului Braşov pe anul 2010 este la un pas de a fi aprobat. Cu toate acestea, consilierii judeţeni PD-L acuză faptul că nu a fost respectată procedura legală şi ameninţă că în această formulă există chiar posibilitatea de a fi atacat în contencios administrativ. „Ar fi păcat să se ajungă la o asemenea situaţie doar pentru că nu a fost respectată procedura. Mai ales că acest lucru va duce la probleme în comune. Ceea ce este păcat este că noi tot atragem atenţia asupra acestui fel de practici, dar nu se face nimic pentru a se evita un asemenea mod de lucru”, a spus ieri consilierul judeţean Aurelian Danu. El se referă şi la faptul că Executivul CJ a comasat pentru ziua de luni trei proceduri. „Dezbaterea publică ar trebui să aibă loc luni dimineaţa, probabil la orele 7.00, pentru că nu a fost anunţată pentru aceste zile, la orele 9.00 am fost convocaţi la şedinţele în comisiile de specialitate, iar la orele 10.00 este programată şedinţa de plen. Nu cred că aşa trebuie să se desfăşoare lucrurile pentru a fi în regulă”, a adăugat Aurelian Danu.

Pe lângă chestiunile de procedură, acesta, alături de consilierul judeţean PD-L Eugenia Secară au criticat şi modul în care Executivul CJ vrea să împartă bugetul către localităţi. „Nu am primit lista cu proiectele pe care le are fiecare localitate, să vedem pe ce criterii au fost împărţiţi banii. Ceea ce am văzut au fost nişte cifre care se cam repetă la unele localităţi, ceea ce ne face să credem că banii au fost împărţiţi pe partide, iar apoi fiecare a dat la localităţi. Iar dacă împărţim bugetul la numărul de locuitori pe fiecare localitate, situaţia este jalnică”, susţine Eugenia Secară. Co

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 8 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°