Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET/ Elena Husac - Prepară leacuri de trei decenii

Publicat in Adevarul, vineri 7 mai 2010 ·

Este cea mai experimentată farmacistă din Botoşani şi-i place să ajute oamenii în suferinţă. Acum, îmbină chimia cu elemente de informatică şi management.

Elevă ambiţioasă şi însetată de cunoaştere, Elena Husac se pregătea, în urmă cu mai bine de 40 de ani, să devină medic. Învăţa bine la mai toate materiile, gândindu-se că în meseria pe care se gândise să o aleagă avea nevoie să ştie cât mai mult din aproape orice obiect de studiu. Devora cartea de biologie, pe cea de chimie, dar îi plăcea şi literatura.

„Citeam mult, chiar foarte mult. Citeam poate şi pentru faptul că în felul acesta evadai cumva din viaţa de zi cu zi, care pe atunci nu-ţi oferea prea multe deschideri. În schimb, ca obiect preferat era chimia. Toate acele combinaţii de elemente, reacţiile chimice, mă fascinau. Ştiam tabelul lui Mendeleev pe de rost, îl vedeam în faţa ochilor şi dacă mă trezeai din somn“, povesteşte farmacista.

Aşa că la terminarea liceului, pusă în situaţia de a-şi alege facultatea, a preferat să facă marele pas într-un domeniu în care putea să-şi aprofundeze cunoştinţele la materia favorită. Aşa că, a ales Farmacia.

Şi-a dorit să lucreze cu mulţi oameni

Când a terminat facultatea, în 1976 Elena Husac a fost repartizată într-o farmacie din municipiul Botoşani, unde între timp se stabilise cu soţul ei. A ales o unitate din zona centrală a oraşului, considerată un fel de etalon pentru acea vreme.

„Era, ca toate celelalte farmacii, o unitate de stat, în care veneau de la profesori, doctori sau oameni cu stare până la oameni simpli, însă toţi pentru acelaşi lucru, să-şi cumpere medicamente. Mi-a plăcut să îi respect pe toţi la fel şi să-i servesc la fel de repede cu preparatele de care aveau nevoie. Farmacia o alesesem pentru că tot timpul acolo era aglomerat şi în felul acesta puteam să-mi pun în practică meseria, nu să stau la un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 40 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°