Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străzile din zona industrială a Iaşiului intră în reparaţii. Edilii iau fonduri pentru reabilitarea podurilor peste Bahlui

Publicat in Adevarul, vineri 8 iulie 2011 ·

Oficialii din Palatul Roznovanu au demarat un alt proiect european inclus în Planul Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Creştere, „Reabilitarea infrastructurii rutiere în zona industrială a municipiului“.

În primă etapă, Primăria va achiziţiona, printr-o licitaţie organizată pe 3 august, cu 210.000 de lei serviciile de consultanţă şi proiectare, de întocmire a studiului de fezabilitate şi a documentaţiilor tehnice.

Iaşi: Străzile ciuruite din creditul Dexia, luate la puricat de specialiştii bucureşteni chemaţi de prefect

„Scopul achiziţionării serviciilor îl constituie elaborarea documentaţiilor tehnico-economice de finanţare aferente proeictului pentru accesarea fondurilor", au spus reprezentanţii Primăriei Iaşi.

Prin acest proiect, Primăria va consolida podurile peste râul Bahlui (Tudor Vladimirescu, Pod de Piatră Vechi, Metalurgie, Podu Roş, Sf. Ioan) şi va moderniza şoseaua Naţională, între Pod de Piatră şi Pod Roş, Splai Bahlui mal Drept şi bulevardul Chimiei.

Iaşi: Asfalt nou numai bun de distrus în zona CET. Drumarii refac carosabilul, dar uită de şina de tramvai (FOTO, VIDEO)

Edilii vor amenaja o altă pistă de biciclişti pe traseul şoseaua Naţională-Splai Bahlui-bulevardul Chimiei.

Printre lucrările trecute în proiect se numără refacerea carosabilului, a trotuarelor, gardurilor de protecţie, construire piste de biciclişti, desfiinţarea liniei de tramvai între Pod de Piatră şi Podu Roş, canalizare şi modernizarea liniilor de tramvai de pe poduri.

Investiţia este evaluată la 20,4 milioane de lei şi va fi finanţată din bani europeni. Lucrările vor fi finalizate în decembrie 2013, conform primelor estimări.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 18 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°