Un japonez a aruncat două grenade fumigene asupra consulatului Chinei din oraşul Fukuoka, fiind arestat la puţin timp după incident, au anunţat poliţia şi mass-media, transmite AFP, potrivit Mediafax.
Citeşte şi
Insulele discordiei distrug relaţia Beijing-Tokio
Tensiuni China-Japonia: O mie de nave de pescuit se îndreaptă spre Sankaku ale Japoniei
Yuya Fujita, în vârstă de 21 de ani, a declarat poliţiei că a făcut acest gest luni seară "pentru a protesta faţă de China", a relatat presa japoneză, în contextul în care între cele două ţări cresc tensiunile legate de un arhipelag din Marea Chinei de Est.
Yuya Fujita s-a predat singur după actul comis la Fukuoka (sudul Japoniei), a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei. El s-a prezentat drept un muncitor în construcţii, membru al unei organizaţii politice.
Potrivit poliţiei, nicio persoană nu a fost rănită în incident.
Manifestaţii antijaponeze de amploare, uneori violente, au avut loc în China în ultimele zile, după naţionalizarea insulelor Senkaku de către Guvernul japonez, care le-a cumpărat de la proprietarul lor privat nipon.
Aceste insule nelocuite, numite Diaoyu de chinezi, sunt situate la 200 de kilometri nord-est de Taiwan şi la 400 de kilometri vest de insula Okinawa (sudul Japoniei). Un japonez a aruncat două grenade fumigene asupra consulatului Chinei din oraşul Fukuoka, fiind arestat la puţin timp după incident, au anunţat poliţia şi mass-media, transmite AFP, potrivit Mediafax.
Citeşte şi
Insulele discordiei distrug relaţia Beijing-Tokio
Tensiuni China-Japonia: O mie de nave de pescuit se îndreaptă spre Sankaku ale Japoniei
Yuya Fujita, în vârstă de 21 de ani, a declarat poliţiei că a făcut acest gest luni seară "pentru a protesta faţă de China", a relatat presa japoneză, în contextul în car