Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeaua "naşilor" şpăgari din CFR Călători. Ultimii 21 de angajaţi duşi la instanţă vor fi cercetaţi în libertate

Publicat in Antena 3, miercuri 31 octombrie 2012 ·

Audierile în cazul naşilor şpăgari continuă. Magistraţii Tribunalului Braşov audiază miercuri, alţi 21 de angajaţi ai CFR pentru care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

UPDATE 14: 40- Cei 21 de angajaţi ai CFR Călători din cel de-al treilea lot dus în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru fapte de corupţie vor fi cercetaţi în libertate, au decis, miercuri, magistraţii Tribunalului Braşov.

Marţi au fost audiate un număr de 45 de persoane din Regionalele CFR Bucureşti, Braşov, Iaşi, Craiova şi Galaţi, din care 21 au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar restul ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.

Până în prezent, au fost audiaţi, începând de joia trecută, 170 de angajaţi ai CFR, conducători de tren, controlori de tren, inspectori şi revizori pentru infracţiuni de dare şi luare de mită, instigare la abuz în serviciu şi furnizare de informaţii nedestinate publicităţii în vederea obţinerii unui folos material, din Regionalele CFR Bucureşti, Braşov,Cluj, Iaşi, Craiova, Galaţi.

Din cele 170 de persoane audiate, 124 au fost propuse pentru arestare preventivă pentru 29 de zile, dar judecătorii Tribunalului Braşov au respins propunerile procurorilor, toate persoanele fiind judecate în stare de libertate cu interdicţia de a nu părăsi ţara, scrie Agerpres,

Procurorii au făcut recurs la decizia judecătorilor care se va judeca la Curtea de Apel Braşov.

În acest dosar considerat de procurori unul complex sunt cercetate 200 de persoane.

Audierile în cazul naşilor şpăgari continuă. Magistraţii Tribunalului Braşov audiază miercuri, alţi 21 de angajaţi ai CFR pentru care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

@N_

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 26 minute
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum o ora
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum 43 minute
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 3 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°