Cătălin Drăguşanu, deputatul PC, consideră că subiectul identităţii europene a partidului său ar trebui să fie o temă majoră de discuţie pe agenda partidului până la alegerile europarlamentare. Deputatul conservator sprijină, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres, ideea apropierii PC de grupul ALDE din PE.
În opinia sa, grupul liberal european poate oferi un sprijin real PC la scrutinul europarlamentarelor, aspect "care nu este de neglijat", având în vedere intenţia de a candida pe cont propriu. În urmă cu câţiva ani, PC a încercat să se afilieze grupului Popular European, dar a fost refuzat. "Discuţii ample pe tema aceasta trebuie să aibă loc în interiorul PC", a mai declarat deputatul.