Nu de mult, colega noastra de redactie Alice Georgescu a fost aleasa presedinte al Sectiei Romane a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru (AICT), functie pe care o va detine timp de trei ani.
- Au fost niste alegeri linistite sau, dimpotriva, e vorba despre o functie intens disputata?
- Asa si-asa, ori, mai bine zis, si asa, si asa. Pe de o parte, toata suflarea critica stia ca in Sectie se va produce o "schimbare la varf", intrucat predecesoarea mea, Ludmila Patlanjoglu, isi epuizase mandatele prevazute de statut - trei la numar. Asadar, noul presedinte urma sa fie ales in conditii regulamentare, nu in vreo situatie de criza, ceea ce inducea "electoratului" o doza de calm; pe de alta parte, la fel cum se intampla in orice asociatie, uniune sau organizatie din lume, si aici existau (exista) diverse curente si contracurente de opinie, diverse interese si aversiuni de natura sa agite spiritele si sa le insufle porniri spre diverse... diversiuni. Oricum, fata de teribilele inclestari care se anuntau (glumesc, desigur), alegerile au fost mai degraba molcome. Criticii lupta mai bine in pagina scrisa decat pe teren deschis, pare-se.
- Si iata-va presedinta lor...
- Nu, Doamne fereste, nici vorba de asa ceva! Ma aflu, pur si simplu, in fruntea unei structuri profesionale si in buna masura administrative, asta-i tot.
- V-ati dorit acest lucru?
- De fapt, nu prea. Marturisesc ca, literalmente pana in ultima clipa, am stat la indoiala daca sa accept provocarea, cum se zice, sau sa ma retrag "departe de lumea dezlantuita". In plus, desi am facut parte din anterioarele Birouri de Conducere ale Sectiei, eram, intr-un fel, un soi de outsider. Cred ca, subconstient, a functionat "modelul Obama" - alegerile noastre au avut loc exact in ziua cand s-a confirmat victoria lui.
- Ce presupune exact functia dumneavoastra?
- E
