Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaia ruptă din Rai și satisfacția adultului dominant

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 10 noiembrie 2013 ·

Pe sussemnatul l-a bătut taică-său ca pe hoții de cai. Nu că n-ar fi meritat, dar astăzi tată și fiu nu se mai privesc în ochi. A făcut bine tatăl, a făcut rău fiul?

Violența domestică este, tradițional, înțeleasă ca un act de agresiune fizică asupra unui membru al familiei de către un alt membru, parte a aceleiași familii. Există clișeul nevestei bătute de bărbat sau al copilului bătut de părinți. Pe rând, de-a lungul vremii, literatura și, de curând, presa sau cinema-ul au exploatat până la bagatelizare urma lacrimii pe obraz, a ochiului vânăt ascuns dibaci cu machiaj, traumele și sechelele psihologice care urmează din asta. Pe de-o parte, efectul a fost că omenirea a progresat, ușor, spre emanciparea femeii în societate prin literatură, iluminism și revoltă.

„De la un obiect traficat și vândut din pruncie - cum încă se mai întâmplă prin țări exotice, Yemen de exemplu - destinul sexului <> s-a ameliorat considerabil de vreo sută de ani, pe mapamond. Pe de altă parte, flagelul și-a schimbat rotunjimile și crestele și rezistă, îndărătnic, în cotidian. În România – țară europeană deja de mai bine de jumătate de deceniu – doar anul trecut, circa 800 de femei au fost omorâte în bătaie de partenerii lor de viață. Zeci de mii au fost agresate fizic. Unele cifre estimează proporția femeilor care au fost lovite măcar o dată în viață la aproape 50%. În Miorița rescrisă de palma dură de cioban, nu ciobanul e problema, ci oaia bătută silnic”, e cinic dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru.

O bătaie românească, tradițional-familială

Nu vorbim neapărat despre bătaie și ruperea ei din Rai. Un efect nedorit al dezbaterii recente despre violență domestică și diversele inițiative legislative pentru introducerea – finalmente! – a Ordinului de Protecție în practică este că face referire, în literă, dar nu în realitate, doar la actul agresiuni

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării. Cine este Andrei Belousov / Serghei Lavrov rămâne în funcţia de ministru de externe

News.ro acum 19 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 22 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Zelenski vorbeşte despre ”lupte crâncene” în Harkov, la graniţa rusă

G4Media acum 18 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe car

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum 2 ore
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum 2 ore
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°