Pe sussemnatul l-a bătut taică-său ca pe hoții de cai. Nu că n-ar fi meritat, dar astăzi tată și fiu nu se mai privesc în ochi. A făcut bine tatăl, a făcut rău fiul?

Violența domestică este, tradițional, înțeleasă ca un act de agresiune fizică asupra unui membru al familiei de către un alt membru, parte a aceleiași familii. Există clișeul nevestei bătute de bărbat sau al copilului bătut de părinți. Pe rând, de-a lungul vremii, literatura și, de curând, presa sau cinema-ul au exploatat până la bagatelizare urma lacrimii pe obraz, a ochiului vânăt ascuns dibaci cu machiaj, traumele și sechelele psihologice care urmează din asta. Pe de-o parte, efectul a fost că omenirea a progresat, ușor, spre emanciparea femeii în societate prin literatură, iluminism și revoltă.

„De la un obiect traficat și vândut din pruncie - cum încă se mai întâmplă prin țări exotice, Yemen de exemplu - destinul sexului <> s-a ameliorat considerabil de vreo sută de ani, pe mapamond. Pe de altă parte, flagelul și-a schimbat rotunjimile și crestele și rezistă, îndărătnic, în cotidian. În România – țară europeană deja de mai bine de jumătate de deceniu – doar anul trecut, circa 800 de femei au fost omorâte în bătaie de partenerii lor de viață. Zeci de mii au fost agresate fizic. Unele cifre estimează proporția femeilor care au fost lovite măcar o dată în viață la aproape 50%. În Miorița rescrisă de palma dură de cioban, nu ciobanul e problema, ci oaia bătută silnic”, e cinic dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru.

O bătaie românească, tradițional-familială

Nu vorbim neapărat despre bătaie și ruperea ei din Rai. Un efect nedorit al dezbaterii recente despre violență domestică și diversele inițiative legislative pentru introducerea – finalmente! – a Ordinului de Protecție în practică este că face referire, în literă, dar nu în realitate, doar la actul agresiuni