Există un sistem piramidal, organizat, de absorbire a banilor.

Când a vorbit în copleşitorul atrium al Deutsche Bank din Berlin, în faţa unei asistenţe selecte, formată din oameni de afaceri, diplomaţi şi importante figuri din media germană, preşedintele Băsescu nu avea cum să ocolească stânjenitoarea chestiune a corupţiei din România. Rezumând, el le-a spus nemţilor cam aşa: spuneţi-ne cine sunt funcţionarii care vă cer şpagă şi noi îi arestăm. Cum nu am aflat ca nemţii să se fi înghesuit la biroul de reclamaţii, ar însemna ori că în România nu se ia şpagă, ori că şi nemţii dau, aşa că ciocul mic.

Nici una, nici alta. De fapt, atunci când le-a vorbit nemţilor, preşedintele a fost atât de departe de realitate încât numai prezumţia de neştiinţă îl poate scuza. Adevărul este că şi să vrea, firmele care lucrează corect nu ar avea cui să dea şpagă, fiindcă la anunţarea licitaţiilor, câştigătorul este deja stabilit. Nu sistemul este corupt. Corupţia este, de fapt, sistemul.

Până şi Comisia Europeană ştie cum se face în România. Uneori, licitaţiile se anunţă în termen scurt, astfel încât numai cei „iniţiaţi" pot să se pregătească. Alteori, caietele de sarcini sunt făcute cu „dedicaţie" pentru ca numai o anume firmă să poată îndeplini condiţiile. Mai sunt licitaţii cu „iepuri", în care concurenţii ştiu dinainte cine trebuie să câştige. Şi aşa mai departe. Orice intrus este victimă sigură într-un asemena joc. Aşa se face că o firmă germană de talia SAP se plânge că nu a câştigat vreo licitaţie în România, deşi are lucrări în toată lumea.

Am asistat în ultimele săptămâni şi luni la un şir de arestări şi puneri sub acuzaţii printre funcţionari guvernamentali şi oameni de bază din partidul de guvernământ. Toate au în comun un anumit traseu obscur al banilor. Mărturii, frânturi de stenograme sau fragmente din documentele de urmărire penală lasă să se