Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ghem de păr din stomacul unei fetiţe şi glonţul cu care a fost împuşcat Abe Lincoln. Ce alte ciudăţenii adăposteşte Muzeul Armatei din Maryland

Publicat in Gandul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Păstrat într-o cutie de sticlă, ca o bijuterie scumpă, glonţul cu care a fost împuşcat cel de-al şaisprezecerea preşedinte american, Abraham Lincoln, este doar unul dintre exponatele din incinta Muzeului Armatei din Maryland. Muzeul, care s-a mutat luna trecută din Washington, este cunoscut pentru colecţia de exponate morbide şi mai puţin obişnuite, informează Huffington Post.

Clădirea adăposteşte peste 25 de milioane de obiecte, menite atât să inspire vizitatorii, cât şi să îi dezguste. Astfel, printre exponatele găzduite în cadrul expoziţiei intitulată "Corpul uman" se află atât un ghem de păr scos din stomacul unei fetiţe de 12 ani, cât şi piciorul amputat al unui bărbat care suferea de elefantiazis.

Muzeul, vechi de aproape 150 de ani, se dovedeşte a fi şi o sursă bună de informaţii pentru niografi. Astfel, Candice Millard, cea care a publicat o cercetare cu privire la asasinarea preşedintelui James Garfield (împuşcat pe 2 iulie 1881) a găsit în muzeu glonţul tras de către criminalul Charles J. Guiteau. Tot aici se află şi creierul acestuia, plus o bucată din schelet, Guiteau fiind spânzurat pentru crima comisă. Printre exponate se numără şi oasele sparte în bucăţi ale generalului american Daniel Sickles, alăturate unei ghiulele asemănătoare cu cea care l-a lovit pe acesta în bătălia de la Gettysburg, în 1863. Multe dintre exponate, cum ar fi cele 2.000 de microscoape sau sutele de mii de creiere umane în formol, se află încă împachetate şi vor fi reinventariate odată cu redeschiderea oficială planificată pentru luna mai a anului viitor. "Vrem să fim siguri că redeschiderea expoziţiilor îi va lăsa mască pe toţi vizitatorii", a explicat Tim Clarke Jr, directorul faimosului muzeu care a schimbat peste 10 sedii de când a fost înfiinţat, în 1862.

Păstrat într-o cutie de sticlă, ca o bijuterie scumpă, glonţul cu care a fost împuşcat cel de-al şaisp

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°